Reactualizat la:

Municipiile judeţului, lăsate fără apă

Municipiile judeţului, lăsate fără apă
REŞIŢA – Trei întreruperi de apă sunt anunţate pentru cele două municipii ale judeţului. Prima va avea loc miercuri, 13 octombrie, între orele 8.00 şi 19.00, la Reşiţa.

 (10 comentarii)

Opririle au loc tot din cauza lucrărilor ISPA, urmând să fie reabilitate două cămine de vane din zona centrului civic şi să fie branşată o nouă reţea de distribuţie a apei potabile pe strada Başovăţ, la reţeaua existentă de pe strada Minda.

Vor fi afectaţi consumatorii din zona Centrului civic, din Valea Domanului, zona Centru-Doman, Moroasa I, Oraşul Vechi, Lunca Pomostului până la Universitatea „Eftimie Murgu“, zona Piaţa Reşiţa Sud, Colonia Oltului, Stavila, Lend şi Minda, cu toate străzile adiacente.

De asemenea, în 14 octombrie, între orele 8.00 şi 20.00, va fi oprită furnizarea apei potabile în municipiul Caransebeş, în vederea executării unor lucrări de racordare la reţeaua de apă potabilă existentă a unor cămine de vane nou construite. Va fi afectat întreg municipiul Caransebeş.

Totodată luni, 18 octombrie, între orele 8.00 şi 19.00, va fi oprită apa din nou la Reşiţa, pentru executarea lucrărilor de racordare a cinci cămine noi de vane la reţeaua existentă. Vor fi afectaţi consumatorii din Lunca Bârzavei, de pe Calea Timişoarei, din Triaj, din zona Constructorilor şi cei din Câlnic.

Rectifica



Comentarii 10

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Trecerile de cale ferată nu vor mai face atâtea victime!
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită amenajărilor trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, ce vor fi executate în [...] mai multe »
Bomba socială din Mociur face vâlvă pe reţelele de socializare
REŞIŢA - Senatorul Ionuţ Chisăliţă spune că o asemenea problemă socială nu se rezolvă transferând-o în altă [...] mai multe »
Când Poliţia deranjează şmecherii, se lasă cu scandal
REŞIŢA - În zona centrală a municipiului Reșița, lucrătorii Poliției Locale au surprins, sâmbătă, un tânăr [...] mai multe »
Mereu aproape de cei dragi, rapid și confortabil
Ești o persoană activă și dorești să te poți deplasa rapid, confortabil și în siguranță spre diverse [...] mai multe »
Doi olteni au dat o fugă la Herculane! Să fumeze nişte iarbă…
BĂILE HERCULANE - În cursul nopții de 18 spre 19 noiembrie, în jurul orei 02.15, polițiști din cadrul Poliției [...] mai multe »
Reşiţenii se întreabă dacă nu cumva se află la capătul lumii
REŞIŢA - Asta referitor la călătoriile cu trenul pe ruta Reşiţa Sud – Bucureşti Nord şi retur, fiindcă nici [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou