Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Echipa reșițeană a cîștigat și meciul decisiv cu Spicom Sf. Gheorghe.

Formația de futsal Muncitorul Reșița s-a salvat luni, 23 aprilie, de la retrogradare, după ce a învins în meciul decisiv pe Spicom Sfântu Gheorghe, cu scorul de 7-0. Golurile Muncitorului au fost marcate de Roland Jivan și Nicolae Budai, ambii cu câte o „dublă”, Alexandru Ciucur, Alexandru Chelu și Dorel Zamfir. În precedentele dispute cu Spicom, reșițenii au fost învinși în deplasare cu scorul de 9-3 și au câștigat cu scorul de 5-1 în al doilea meci, disputat acasă. Deși s-au salvat de la retrogradare, președintele Burtea are dubii în privința prezenței echipei în Liga I și din sezonul viitor.

„În luna decembrie a anului trecut am promis că echipa nu se va desființa și va continua să evolueze în Liga I. La acea vreme am făcut o promisiune mai hazardată, având în vedere că ne-am luptat pentru evitarea retrogradării, dar mă bucur că acum suntem în continuare în prima ligă. Vreau să le mulțumesc oamenilor din tribună că au fost alături de noi la acest ultim meci decisiv. Nu m-am așteptat să fim susținuți în așa fel. De asemenea, vreau să le mulțumesc jucătorilor și lui Casian Doană, care, chiar dacă nu a putut fi alături de noi la ultimele meciuri, a venit azi direct de la locul de muncă ca să ne susțină. Am reușit să ne salvăm, dar mai departe, ceea ce se va întâmpla cu echipa nu va mai depinde de mine. Am făcut tot ceea ce a depins de mine, dar am și eu o familie, iar dacă autoritățiile locale nu vor să se implice, din păcate, nu vom mai continua în sezonul viitor în Liga I. Nu ne vom desființa, dar poate vom evolua într-o ligă inferioară. Indiferent de ce se va întâmpla cu echipa de seniori, Muncitorul U19 va continua fără probleme”, a declarat Antonie Burtea, președintele clubului reșițean.

Muncitorul: Ungureanu, Chelu, Păvan, Budai, Bot, Jivan, Avramovici, Ciucur, Dragotă și Zamfir.