Reactualizat la:

Muncitorul Resita U19 continua in Cupa

Muncitorul Resita U19 continua in Cupa
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Muncitorul Reșița U19 a reușit să se califice în etapa a II-a Cupei României la futsal, în urma victoriei cu scorul de 10-8 în fața formației Autobergamo Deva. Golurile reșițenilor au fost înscrise de Dragotă (3), Chelu (2), Epure (2), Budai, Burciu, iar unul a fost un autogol al oaspeților.

„Înainte de acest meci am știut că ne va aștepta un joc foarte dificil, dar cu toate acestea, am câștigat și am reușit să ne calificăm într-o fază superioară în Cupa României U19. Despre partidă pot spune că a fost una pe contre, iar în primele 13 minute am intrat mai slab în joc. Până în minutul 13 am fost conduși cu scorul de 3-0, dar ne-am revenit repede și am reușit să egalăm pe tabela de marcaj, iar în final ne-am impus cu scorul de 10-8. Suntem bucuroși de această victorie, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Aș dori să-mi felicit colegii pentru dăruirea și atitudinea de care au dat dovadă la acest meci”, a declarat jucătorul Robert Păvan.

Muncitorul U19: Alexandru Chelu, Zafer Buceag, Cosmin Epure, Robert Păvan, Leonard Dragotă, Nicolae Budai, Andrei Burciu, Sebastian Ugray și Sebastian Manciu.

Următorul meci al jucătorilor de la Muncitorul va fi luni, 10 decembrie, de la ora 17, la Sala Polivalentă, când vor întâlni echipa West Deva. Acest joc va conta pentru etapa a II-a a Cupei României U19 la futsal. În schimb, în campionatul U19 al Ligii I, Muncitorul a terminat pe ultima poziție, fiind singura echipă dintre cele cinci care n-a acumulat puncte.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Ciprian Urican a început munca la CSM Reșița
REȘIȚA - Ciprian Urican este noul coordonator al Centrului de copii și juniori al clubului de fotbal CSM Școlar [...] mai multe »
Campioanele din Caraș și Timiș se vor înfrunta
REȘIȚA - La barajul de promovare în eșalonul trei, campioana județului Caraș-Severin va înfrunta echipa [...] mai multe »
CSM Reșița mizează pe copii și juniori
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a spus că se va pune accent foarte mult încă din acest retur pe Centru de copii [...] mai multe »
CSM Reșița, neînvinsă de timișorenii din Liga a II-a
REȘIȚA - După ce a remizat cu scorul de 3-3 cu Politehnica Timișoara, elevii lui Leontin Doană au terminat la [...] mai multe »
Viitorul Caransebeş a transferat aproape o echipă întreagă
CARANSEBEȘ - Cum până la reluarea Campionatului Ligii a IV-a nu mai e mult, Viitorul Caransebeş continuă [...] mai multe »
Un nou succes fără emoții pentru handbaliști
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița s-au impus sâmbătă, 16 februarie, cu scorul de 41-24, acasă, în [...] mai multe »
Voința Lupac se pregătește pentru retur
REȘIȚA - Voința Lupac a câștigat primul amical din 2019 cu scorul de 3-1 în fața tinerilor de la CSM Reșița. [...] mai multe »
Rosso-nerii, prea buni pentru CSM Lugoj
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a disputat miercuri, 13 februarie, un nou joc amical cu formația CSM Lugoj. De această [...] mai multe »
Fotbalul iese de la vestiare în martie
CARANSEBEȘ - Echipa Viitorul Caransebeş, care s-a confruntat cu câteva probleme în pauza competiţională, fiind [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou