Caraş-Severin, Romania

TÂRGU MUREŞ – Echipa reșițeană a cedat cu 5-15 pe terenul formației City’us Târgu Mureș.
Într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I de fotbal în sală, Muncitorul Reșița a fost învinsă categoric de multipla campioană și câștigătoare a Cupei României, City’us Târgu Mureș. Reșițenii au pierdut cu 15-5 (10-0), dar acest eșec are justificare. Echipa reșițeană a fost văduvită de absența unor jucători importanți: Staicu și Bârcean erau suspendați, în timp ce Călin, Mihuțescu și Demian erau accidentați. O singură rezervă au avut reșițenii în acest meci, în care erau conduși la pauză cu 10-0.

Totuși, în repriza secundă, aceștia au evoluat de la egal la egal cu gazdele, scorul acestei reprize fiind 5-5, pe fondul jocului cu portarul avansat. Două dintre golurile reșițenilor au fost marcate din propria jumătate de teren, profitând și de faptul că gazdele scoseseră portarul titular și atacau în cinci, cu Al-Ioani pe post de portar.

City’us Târgu Mureș a forțat mult în prima repriză, în care a și reușit cele zece goluri. A venit însă partea a doua a meciului, cu cele cinci goluri ale reșițenilor, marcate de Ilaș (min. 26 și 34), Rarinca (min. 26), Costescu (min. 39) și Giurcanu (min. 40). Pentru gazde au punctat: Al-Ioani (min. 2 și 3), Chavi (min. 5, 18 și 36), Gherman (min. 6, 28 și 32), Csoma Ferenc (min. 8 și 10), Csoma Alpar (min. 12, 13 și 35), Daniel (min. 13) și Covaci (min. 28). Antrenorul echipei din Târgu Mureș, Kacso Endre, i-a avut la dispoziție pe Juverdeanu, Cătinean, Mimi Stoica, Csoma Alpar, Al-Ioani, Daniel Raymond, Covaci, Chavi, Gherman, Nicușan, Csala, Otvos, Oltean şi Csoma Ferenc. De partea cealaltă, la Muncitorul antrenorul Ion Roman a mizat pe Giurcanu, Costescu, Ilaș, C. Doană, Rarinca, Sturzu şi Găină.