REȘIȚA – În etapa a XVII-a a Ligii a III-a de fotbal Seria a -IV-a, Muncitorul Reșița a primit vizita formației Minerul Motru, liderul clasamentului, care are ca obiectiv promovarea în eșalonul doi al fotbalului românesc.
În aceste condiții, a rezultat o luptă acerbă, în special între cele două careuri de 16 metri, calitatea jocului fiind serios afectată de rafalele de vânt, care s-au abătut peste terenul din Lupac, gazda confruntării dintre cele două grupări sportive.
În final, elevii antrenorului Viorel Lolea s-au impus cu 1-0 (1-0), grație golului înscris de Cârmaci, în minutul 20, la capătul unei prelungite acțiuni de atac. După deschiderea scorului minerii au ieșit mai mult la joc, împotriva vântului, dar și a replicii gospodarilor. Drept urmare, nu și-au trecut în cont decât o bară. La reluare, oaspeții au alergat mai mult după egalare, având de partea lor și vântul. Însă reșițenii s-au organizat foarte bine în jumătatea proprie și au închis mai toate culoarele spre poarta lui Giurcanu, inspirat și sigur în intervenții. Drept urmare, gazdele au mizat pe arma contraatacului, pentru a tempera acțiunile partenerilor de întrecere.
Celelalte două reprezentante ale județului Caraș-Severin au evoluat în deplasare. FCM Reșița a obținut un punct important, remizând, 1-1 (1-0), la Minerul Mătăsari, iar FC Caransebeș a cedat cu 0-3, la Flacăra Făget.