Reactualizat la:

Muncitorul nu face deplasarea la Calarasi

Muncitorul nu face deplasarea la Calarasi
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Reșițenii au mari probleme financiare. Muncitorul ar fi trebuit să joace marți, 31 octombrie, în deplasare, împotriva formației Dunărea Călărași, într-un meci din etapa a VIII-a a Ligii I.

Rectifica

Elevii lui Iulian Mitru nu vor face deplasarea din pricina problemelor de lot, neavând practic destui fotbaliști pentru a începe partida. Pe foaia de joc trebuie trecuți minimum șapte fotbaliști, iar Muncitorul are în acest moment doar cinci valizi. Restul jucătorilor din lot sunt accidentați.

Reșițenii se află pe locul nouă în clasament, cu șase puncte obținute în șase partide disputate. Meciul Muncitorului cu United Galați de pe teren propriu din etapa precedentă a fost amânat la cererea reșițenilor, după ce și atunci au acuzat mari probleme de lot. Această partidă se va disputa pe data de 9 noiembrie la Sala Polivalentă din Reșița.

„Este greu pentru că nu avem sponsori, iar jucătorii sunt nevoiți să lucreze pentru a se întreține. O parte dintre colegii mei sunt încă la școală, alții lucreză și ne este greu să ne întâlnim la sală pentru a face antrenamente. Ne vedem din ce în ce mai rar la ședințele de pregătire și la meciuri ne chinuim să ne strângem măcar șapte ca să putem disputa jocul. La următorul meci de pe teren propriu, vom intra pe teren cu un banner, încă nu pot să spun mesajul pe care încercăm să-l transmitem”, a declarat Iulian Mitru, antrenorul echipei Muncitorul Reșița.

„Nu vom face deplasarea la Călărași pentru că, nu avem destui jucători. Am rezolvat de transport, dar din păcate, nu ne vom prezenta. Am transmis la FRF acest lucru, dar cel mai probabil, vom pierde meciul cu scorul de 5-0”, a spus Antonie Burtea, președintele clubului reșițean.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Resita si-a aflat adversarele
REȘIȚA - Federația Română de Fotbal a stabilit ţintarul Ligii a 3-a, iar CSM Școlar Reșița și-a aflat [...] mai multe »
Weekend cu mult sport in Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN -Tenis, mountain bike, semimaraton, cros și fotbal. Aceasta este oferta sportivă la acest final de [...] mai multe »
CSM Resita, amical in familie
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a disputat miercuri, 15 august, un nou joc de pregătire, iar de această dată, [...] mai multe »
Fotbalist de la CSM Resita, implicat in accidentul de la Brebu
REȘIȚA - Cătălin Mierlici, tânărul de 19 ani, care evoluează pentru CSM Școlar Reșița, a fost implicat în [...] mai multe »
Laura Rus, in primele 55 de jucatoare ale lumii
CARAȘ-SEVERIN - Laura Rus, atacantul naționalei și al clubului italian Hellas Verona și Andreea Părăluță, [...] mai multe »
Inotatorii resiteni, remarcati in Serbia
REȘIȚA - Clubul Sportiv Școlar Reșița a participat săptămâna trecută cu 11 înotători la Cupa „Dolphin”, [...] mai multe »
Laura Rus, scouter pentru ACS Banat Girls
REȘIȚA - Pe lângă postul de atacant în Seria A, la Hellas Verona, internaționala din Bocșa va fi și scouter [...] mai multe »
Participare numeroasa la Traversarea lacului Valiug
REȘIȚA - A X-a ediție a competiției sportiv-recreative „Traversarea lacului Văliug” a avut loc sâmbătă, 11 [...] mai multe »
Bronz obtinut de pugilistul Gerhardt Lehner
REȘIȚA - Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reșița, Gerhardt Lehner, a avut o evoluție meritorie la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou