REȘIȚA – Echipa de futsal Muncitorul Reșița întâlnește luni, 20 noiembrie, formația Informatica Timișoara, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I. Partida va avea loc de la ora 17, în Sala Polivalentă din Reșița.
Muncitorul vine după mai multe înfrângeri consecutive, dar jucătorii vor încearca să acumuleze cât mai multe puncte posibile până la finalul acestui campionat, pentru a nu retrograda și pentru a rămâne astfel și din sezonul viitor în prima divizie. În momentul de față, reșițenii ocupă locul opt în clasament, cu șase puncte obținute în zece jocuri disputate. Adversara sa, Informatica Timișoara, este una dintre echipele care se bate pentru primul loc. Timișorenii ocupă în prezent poziția patru în campionat, cu 23 de puncte acumulate în nouă meciuri jucate.
„Încercăm să obținem în retur punctele necesare pentru a rămâne în Liga I. Ne va fi foarte greu, toată lumea știe problemele cu care ne confruntăm, dar dacă rămânem uniți, cred că vom reuși să ne salvăm de la retrogradare”, a declarat Iulian Mitru, jucătorul echipei Muncitorul Reșița.