REȘIȚA – Muncitorul va întâlni luni, 19 martie, de la ora 16, pe teren propriu, formația Dunărea Călărași, iar acest meci va conta pentru etapa a XVII-a a Ligii I de futsal.
Reșițenii n-au reușit să câștige vreun meci de când a început anul, iar pentru moralul lor, o victorie cu Dunărea Călărași ar conta foarte mult în vederea participării în play-out-ul campionatului. Până la finalul sezonului regulat, Muncitorul mai are de disputat un meci împotriva formației CSM Politehnica Iași. Echipa manageriată de Antonie Burtea ocupă locul opt în clasament, cu nouă puncte acumulate până în momentul de față.
Jucător al Muncitorului de la înființarea echipei, Casian Doană a decis de curând să părăsească formația reșițeană. La partida cu Dunărea Călărași, Reșița nu se va putea baza nici pe Dorel Zamfir, acesta fiind suspendat încă o etapă, dar nici pe Flavius Fedor, care este accidentat de mai mult timp. „Am decis să renunț. M-am angajat și programul nu-mi mai permite să fiu prezent la antrenamente și la meciuri. Am și eu o familie și cred că așa e cel mai bine. Le urez multă baftă băieților și sunt sigur că se vor salva de la retrogradare. Sper ca Muncitorul să nu se desființeze, iar din sezonul viitor să se îmbunătățească lucrurile. Echipa este formată din jucători foarte tineri și aceste ultime meciuri care au mai rămas de disputat, îi va ajuta să câștige experiență pentru sezonul viitor”, a declarat Casian Doană, fostul antrenor și jucător al Muncitorului.