Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Muncitorul Reșița – Spicom Sf. Gheorghe 5-3, în Liga I de futsal.

Echipa de futsal Muncitorul Reșița a reușit să câștige duminică, 12 martie, cu scorul de 5-3 partida cu Spicom Sfântu Gheorghe și a rămas în lupta pentru ocuparea ultimului loc din play-off. Golurile reșițenilor au fost marcate de Iulian Mitru de două ori, Iago Otero de două ori și unul de căpitanul Casian Doană. Muncitorul a rămas pe locul 9, dar a egalat la puncte formația din Sfântu Gheorghe, iar în ultima etapă se va decide care echipă va ocupa locul 8 la acest final de campionat. Reșițenii ar fi trebuit să câștige acest joc la cinci goluri diferență ca să depăsească Spicom în clasament. Ultima șansă la calificarea în play-off pentru Muncitorul va fi chiar în ultima partidă din campionat. Elevii lui Adrian Moț vor întâlni Informatica Timișoara în deplasare pe data de 26 martie și au nevoie doar de un rezultat de egalitate, iar Sfântu Gheorghe să nu câștige acasă meciul cu Autobergamo Deva.

„A fost un meci cu o încărcătură aparte. Noi trebuia să dăm cinci goluri, am reușit acest lucru, dar din păcate, am primit trei. Vreau să le mulțumesc băieților pentru jocul prestat. Ceea ce am făcut la antrenamente săptămâna trecută, jucătorii au respectat în teren la acest în meci. Acum totul depinde de ultimul joc, cel cu Informatica Timișoara, unde noi trebuie să obținem un rezultat care să ne avantajeze în cursa spre play-off. Noi încă sperăm, mergem la Timișoara să ne facem jocul și sperăm să iasă bine. Din păcate, am ajuns în această situație din cauza faptului că am pierdut meciul precedent de acasă cu Clujul, altfel obiectivul nostru era îndeplinit”, a declarat antrenorul secund, Ion Roman.

Muncitorul Reșița: Copăcean, Moț, Fedor, Păvan, Sturzu, Domondi, Mitru, C. Doană, Otero, Budai,  Sporea.