Reactualizat la:

Munca „la negru“ sancţionată de ITM

Munca „la negru“ sancţionată de ITM
REŞIŢA – De la începutul anului şi până în prezent, inspectorii ITM Caraş-Severin au depistat 39 de persoane care munceau fără forme legale.

 (3 comentarii)

Rectifica

Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat, în primele cinci luni ale acestui an, 1.439 de controale în cadrul societăţilor comerciale de pe raza judeţului, în urma cărora au aplicat 1.168 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 358.800 de lei.

Potrivit directorului coordonator al ITM Caraş-Severin, Ioan Jura, inspectorii din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat, în perioada raportată, puţin peste 900 de controale, aplicând 684 de amenzi, în sumă totală de 227.300 de lei. Principalele deficienţe constatate au fost legate de faptul că unii angajatori nu aveau întocmite contracte individuale de muncă pentru salariaţii lor, iar, pe de altă parte, angajaţilor nu li s-a respectat programul de lucru şi cel al concediilor de odihnă, aşa cum prevede legislaţia.

În acelaşi timp, inspectorii din cadrul Serviciului Control Securitate şi Sănătate în Muncă au controlat 534 de unităţi comerciale şi au aplicat 484 de amenzi, cu o valoare totală de 131.500 de lei. În acest caz, principalele nereguli constatate de inspectorii ITM au fost legate de neasigurarea echipamentului individual de protecţie, lipsa evaluării factorilor de risc şi necompletarea corespunzătoare a fişelor de instruire pentru angajaţi.

Ioan Jura a mai precizat că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost depistate 39 de persoane care munceau fără forme legale, în domenii precum comerţ, alimentaţie publică şi transport.

Roxana Nafiru



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Maimutele cu mantie, cele mai noi atractii la Zoo Resita
REŞIŢA - Reprezentanţii municipalităţii ne informează că au fost aduse exemplare noi pentru colecţia de animale [...] mai multe »
55 de kilometri de drumuri inchise in judet! La iarna!
CARAŞ-SEVERIN - În şedinţa ordinară de la finele lunii trecute, Consiliul Judeţean a aprobat proiectul de [...] mai multe »
Pensionarii fericiti care pleaca la bai
REŞIŢA - Potrivit alocărilor automate realizate de Casa Judeţeană de Pensii, în baza punctajelor obţinute, în [...] mai multe »
Cum va arata Govandariul cu noul tramvai
REŞIŢA - Specialiştii implicaţi în proiect au pus la dispoziţia publicului un clip care arată cum se va schimba [...] mai multe »
Ghinion pentru spargatorii de autobuze!
REŞIŢA - „Dumnezeu ne-a ajutat şi s-a spart luneta exact la autobuzul cu camere. Şi avem filmarea, avem dovada [...] mai multe »
Autobuzele Resitei fac un pas inainte
REŞIŢA - Mijlocul lui august marchează momentul introducerii autotaxării la Reşiţa. Sistemul va fi funcţional [...] mai multe »
Salonul Diva B & G te scapă de neplăcerile verii!
ADVERTORIAL. Foliculita de piscină, inflamație a foliculului pilos însoțită de o erupție pustuloasă, apare [...] mai multe »
15 august – Adormirea Maicii Domnului
CARAŞ-SEVERIN - Mai multe localități din Caraș-Severin vor fi în sărbătoare, comunităţi întregi ducând mai [...] mai multe »
Asfaltari la foc automat
CARANSEBEȘ - Se întâmplă  la Caransebeș unde, după asfaltarea străzii C.D.Loga, lucrările s-au mutat pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou