Reactualizat la:

Munca la negru rămâne în floare

Munca la negru rămâne în floare
Scris de A.M. - CARAŞ-SEVERIN – Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin în luna ianuarie 2019, când la patru angajatori au fost găsite lucrând fără forme legale declarate 20 de persoane.

Rectifica

În luna ianuarie 2019, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Caraş-Severin au efectuat 206 controale, din care 104 în domeniul relaţiilor de muncă şi 102 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicând amenzi contravenţionale în valoare totală de 111.500 lei.

În domeniul relațiilor de muncă, valoarea amenzilor aplicate a fost de 99.500 lei fiind identificate următoarele deficienţe: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, netransmiterea datelor conţinute de contractul individual de muncă în aplicaţia electronică constituită la nivel naţional REVISAL, neacordarea repausului săptămânal, regulament intern incomplet, neacordare concediu de odihnă, neachitare drepturi salariale, nerepartizarea programului de lucru în cuprinsul contractului cu timp parţial etc.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, valoarea amenzilor aplicate a fost de 12.000 lei, pentru deficienţe referitoare la: efectuarea controlului medical la angajare şi periodic; instruirea lucrătorilor; asigurarea măsurilor de electrosecuritate; acordarea echipamentului individual de protecție; asigurarea supravegherii sănătății lucrătorilor; semnalizarea de securitate și sănătate în muncă etc.

Pe lângă sancţiunile contravenţionale, inspectorii cărăşeni de muncă au dispus 293 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate în timpul controalelor. De asemenea, în prima lună a anului, au fost raportate şase posibile accidente de muncă, soldate cu un deces şi şapte cazuri de incapacitate temporară de muncă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Chiar dacă ai justiţie corectă, fără presă nu există democraţie
CARAŞ-SEVERIN - Afirmaţia a făcut-o la Reşiţa, în faţa presei cărăşene, jurnalistul Rareş Bogdan, cel care [...] mai multe »
Răfuială cu geamuri de maşini sparte în Catanga
REŞIŢA - Poliţiştii reşiţeni au fost chemaţi prin 112, miercuri în jurul orei 11.15, să intervină de urgenţă [...] mai multe »
Sunt prognozate ploi torenţiale, vijelii şi grindină
CARAŞ-SEVERIN - Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare vizavi de cantităţile însemnate de [...] mai multe »
Calitatea vieţii ne pune pe fugă spre Vest
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa crede că nu doar banii, ci şi calitatea vieţii, au făcut ca 4-5 milioane de români [...] mai multe »
Doi pescari sârbi prinşi în Gura Nerei
CARAŞ-SEVERIN - Doi pescari sârbi au fost prinşi după ce au depăşit şenalul navigabil al Dunării, pentru a [...] mai multe »
Încă un gest pentru viaţă care salvează copiii
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii România“ a donat marţi, 21 mai 2019, un ecograf şi un infuzomat pentru [...] mai multe »
Toaletări de mai
REȘIȚA - Angajaţii municipaliăţii reşiţene au continuat, zilele trecute, cu toaletarea zonelor verzi ale urbei. [...] mai multe »
Mâinile de aur ale doctorului Singh au mai salvat o mână
CARANSEBEȘ - Mai precis, chirurgul spitalului caransebeșean i-a replantat degetul amputat unui pacient din Buchin, [...] mai multe »
Popa: Indiferent de sacrificiu, continuăm investiţiile
REŞIŢA - Edilul este ferm: va da afară oricâţi bugetari este nevoie, chiar dacă este acuzat că se înconjoară de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou