Reactualizat la:

Munca în străinătate, la un pas

Munca în străinătate, la un pas
REŞIŢA – Procedurile necesare angajării în spaţiul european au devenit mult mai simple pentru cărăşeni.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat joi, 27 noiembrie, seminarul „Tehnici de căutare a unui loc de muncă în Uniunea Europeană prin intermediul EURES“, menit să promoveze programul comunitar în Caraş-Severin. Pe scurt, pentru a lucra în străinătate sau pentru a angaja străini este necesară completarea unui CV sau a unei oferte, şi accesarea unui site, a explicat consilierul EURES al agenţiei, Ramaian Mitrică.

Acţiunea – la care au participat reprezentanţii agenţiei, şomeri, studenţi şi reprezentanţi ai angajatorilor – şi-a schimbat rapid obiectul, punând accentul pe dificultăţile pe care le întâmpină tinerii cărăşeni la angajare. Reprezentanţii mediului de afaceri au susţinut că oamenii nu mai au respect faţă de muncă, doresc salarii mari fără să ofere ceva în schimb.

Preferă un post în care să stea. Discuţia a evitat însă practicile unora dintre angajatorii cărăşeni, care nu acceptă să angajeze tineri pentru că nu au experienţă, care oferă condiţii mizere sau care practică munca la negru pe salarii de nimic.

Antoniu Mocanu

antoniu.mocanu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa nu renunţă la tiroliana de pe funicular
REŞIŢA - Asta deşi proiectul depus iniţial spre finanţare pe fonduri europene a fost respins. Într-o primă [...] mai multe »
ATOP: comisia care arată că politica e doar un joc viclean
CARAȘ-SEVERIN - Liberalii au câştigat un loc în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică chiar cu sprijinul unor [...] mai multe »
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou