Reactualizat la:

Moşule, ce ne-ai luat? Mămicile!

Moşule, ce ne-ai luat? Mămicile!
REŞIŢA – Textul unei caricaturi defineşte într-un mod tragi-comic situaţia în care s-a ajuns în România.

 (1 comentariu)

Peste 315 gravide din Caraş-Severin se văd acum în situaţia de a-şi reface planurile pe care le aveau pentru perioada ce urma aducerii pe lume a copiilor. În acest moment, aproximativ 2.500 de părinţi primesc o indemnizaţie pentru creşterea copilului, existând situaţii în care mamele au apelat la metode mai puţin dorite pentru a putea să stea acasă cu cei mici după trecerea celor doi ani.

În judeţ, s-au desfiinţat mii de locuri de muncă, iar acum Guvernul le cere să se întoarcă şi mai repede la muncă. Asta, dacă vor mai avea unde… Astfel, s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă care aduce unele modificări cu privire la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor.

Noile reglementări se vor aplica începând din anul 2011, astfel încât pentru copiii născuţi după 1 ianuarie 2011 să se beneficieze de concediu pentru îngrijirea copiilor de până la un an şi de o indemnizaţie cu o valoare cuprinsă între 600 şi 3.400 de lei.

„După expirarea anului în care părintele beneficiază de acest tip de concediu, există posibilitatea de a solicita concediu fără plată în intervalul de până la 24 de luni de la naşterea copilului. De asemenea, statul va acorda părintelui o primă de reîntoarcere la muncă de 500 de lei lunar, oricând în intervalul de 24 de luni“, spunea Emil Boc.

Anca Preda

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou