REȘIȚA – Grupele de copii și juniori de la CSM Școlar Reșița au avut un oaspete mult-așteptat.
Copiii și juniorii de la CSM Școlar Reșița au primit, ca în fiecare an, daruri de la Moș Crăciun pentru rezultatele foarte bune pe care le-au obținut pentru clubul din Valea Domanului. Acțiunea a avut loc în această săptămână și a reunit toate grupele centrului de copii și juniori de la CSM Școlar. Un merit deosebit pentru rezultatele obținute de către copii, îl au și antrenorii Ovidiu Telescu, Roco Sandu, Dan Potocianu, Cosmin Buda, Cristian Bercsenyi și Dan Boltașiu, sub a căror îndrumare, micii fotbaliști și-au perfecționat calitățile motrice.
„După un an calendaristic și fotbalistic foarte greu pentru CSM Școlar Reșița, a venit și Moș Crăciun pentru toate grupele de copii și juniori. Vreau să-i felicit pe antrenori, copii și juniori pentru rezultatele obținute și pentru munca depusă în acest an competițional. În mare parte, sunt mulțumit de ce s-a realizat în acest an la grupele de copii și juniori, dar mai este foarte mult de lucru până să realizăm performanțe. Din păcate, în cadrul clubului activează 160 de copii, dar promitem că până în vara următoare o să dublăm numărul jucătorilor la centrul de copii și juniori. Le doresc tuturor angajațiilor și sportivilor de la CSM Școlar multă baftă în anul 2017 și sunt convins că rezultatele centrului de copii și juniori vor fi mult mai bune decât în anul 2016”, a declarat Viorel Lolea, președintele CSM Școlar.
Alături de copiii și juniorii de la centru au fost prezenți de asemenea și câțiva jucători de la echipa mare, care activează în Liga a III-a, cu aspirații la promovarea în eșalonul secund. Fotbaliștii Laurențiu Breșneni, Răzvan Costachi și Cristian Zimmermann l-au întâmpinat cu bucurie pe Moș Crăciun și l-au ajutat să împartă daruri celor mici.
Viceprimarul Municipiului Reșița, Adrian Dacica, prezent la această acțiune de final de an, a declarat:„În Valea Domanului este o atmosferă deosebită cu ocazia sărbătorilor de iarnă și ne-am dorit să-i recompensăm pe tinerii sportivi cu câteva cadouri simbolice. Le mulțumim pentru activitatea depusă, pentru rezultatele pe care le-au obținut în competițiile la care au participat și sperăm ca în noul an să ținem steagul sus și să ne aducă tot atâtea bucurii, dacă nu mai multe”.