Contestaţia Monei Muscă la decizia de colaborare
cu Securitatea a fost respinsă, luni, de instanţa
Curţii de Apel Bucureşti, verdictul Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii (CNSAS) rămând în
vigoare.
Decizia instanţei este irevocabilă.
Mona Muscă a solicitat, în
iunie anul trecut, Curţii de Apel
Bucureşti revizuirea hotărârii
judecătoreşti prin care a fost declarată
colaborator alfostei
Securităţi, cerere introdusă
după ce CNSAS a fost declarat
neconstituţional.
Cererea Monei Muscă a fost introdusă la
Secţia de contencios
administrativ a Curţii de Apel
Bucureşti, iar în 30 iunie,
în urma dezbaterilor, s-a decis că judecarea
acţiunii este de competenţa
Secţiei Civile.
Astfel, invocându-se necompetenţa
funcţională, instanţa a decis scoaterea
de pe rol a acţiunii, în 11 iulie 2008
dosarul fiind trimis la Secţia a III-a Civilă
a Curţii de Apel Bucureşti, pentru judecare.
În luna septembrie, aceeaşi secţie a
invocat un “conflict negativ de competenţă”
şi a trimis dosarul preşedintelului
instanţei să stabilească ce secţie
poate judeca speţa. Preşedintele
instanţei, Nicolae Florescu, a apreciat
că nu este vorba despre un conflict negativ de
competenţă şi a trimis dosarul
Secţiei a III-a Civilă.
La jumătatea lunii noiembrie, un complet al
Secţiei a III-a Civilă a Curţii de Apel
Bucureşti a decis ca dosarul să se
întoarcă la un alt complet de judecată
din cadrul aceleiaşi secţii, adică cel
care în martie a trimis dosarul Secţiei de
Contencios Administrativ, după intrarea în
vigoare a Ordonanţei CNSAS.
Potrivit magistraţilor, completulul de
judecată iniţial trebuie să judece
cauza, făcând aplicare prevederilor din
Codul de procedură civilă care statuează
că revizuirea este judecată de aceeaşi
instanţă care a soluţionat definitiv
dosarul.
Mona Muscă a demisionat din
Parlament în 7 martie 2007,
după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins
contestaţia la decizia CNSAS conform
căreia a făcut poliţie
politică.
Mona Muscă s-a retras din PLD
şi din Camera Deputaţilor
după ce ColegiulCNSAS a dat un verdict de
colaborare a acesteia cu Securitatea, iar
contestaţia ei a fost respinsă de
instanţa de judecată.
Curtea Constituţională a
decis, în 31 ianuarie, că Legea
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii (CNSAS) este
neconstituţională, admiţând
excepţia ridicată în procesul
Dan Voiculescu – CNSAS.
După verdictul de colaborare cu Securitatea, CNSAS
a făcut plângere împotriva Monei
Muscă la Parchetul Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, procurorii
dispunând, în 14 august,
începerea urmăririi penale în
acest caz pentru fals în
declaraţii.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro