Reactualizat la:

„Momentan, nu sunt bani“

„Momentan, nu sunt bani“
TEREGOVA – Prefectul Ţunea cere ajutorul ministerelor pentru acoperirea pagubelor de la inundaţii.

 (3 comentarii)

Rectifica

În urma precipitaţiilor abundente din luna iulie 2009, mai multe zone din judeţ au fost afectate. Printr-un ordin al prefectului de Caraş-Severin, a fost constituită o comisie pentru verificarea evaluărilor făcute de către autorităţile locale. În total, la nivelul judeţului nostru, valoarea pagubelor depăşeşte suma de 1,7 milioane de lei. Prefectura a trimis şi o serie de adrese şi rapoarte către Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin care solicită ajutor de la stat.

Cea mai afectată localitate a fost comuna Teregova, unde 17 case au fost avariate. Cum bugetul local nu dispunea de sumele necesare reparării lor, Prefectura a întocmit un proiect de hotărâre trimis vicepremierului de atunci, Dan Nica, prin care se cerea alocarea unor sume de la Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru anul 2009 pentru bugetul comunei Teregova.

Este vorba despre 133.590 de lei, ce urmau să fie folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de construit şi repararea imobilelor afectate. Însă, până în clipa de faţă, totul a rămas la stadiul de proiect.

Cu toate acestea, prefectul Octavian Ţunea speră că ministerul nu va rămâne insensibil la problemele cărăşenilor: „Ştiu că oamenii nu mai au răbdare, însă, momentan, nu sunt bani. Ştiu că este greu pentru ei, dar îi asigur că mă voi zbate până când aceste ajutoare vor sosi în judeţ“.

Între timp, Prefectura a mai făcut demersuri şi către alte ministere pentru acoperirea pagubelor produse de către inundaţii. Tot ceea ce mai trebuie e să se şi găsească banii necesari…

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou