Reactualizat la:

Moment de rugaciune, bunatate, comuniune

Moment de rugaciune, bunatate, comuniune
VASIOVA – Vorbind de mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie“ de la Izvor — Vasiova, vorbim de prezenţa vindecătoare a lui Dumnezeu în şi prin materia creată de El.

Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie“ de la Izvor îşi datorează numele izvorului făcător de minuni, unde tradiţia care s-a încetăţenit la localnicii zonei spune că pe la anul 1850 un miner de la Ocna de Fier a rămas orb după un accident de muncă. Legenda spune că, după ce s-a rugat şi s-a spălat cu apa din izvor, omul şi-a recăpătat vederea. Această minune s-a răspândit foarte repede printre localnici, care au început să vină într-un număr tot mai mare la acest izvor.

Prezenţa lui Dumnezeu. tot mai intens simţită de către cei ce veneau aici în acest loc, a dus la nevoia ridicării unei mănăstiri. Hramul mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie“ de la Izvor — Vasiova adună an de an credincioşii din întreaga zonă pentru experierea unei rugăciuni permanente. Pe parcursul a două zile, 19 şi 20 iulie, oamenii vin aici pentru a parcurge cu multă osteneală şi nevoinţă acest urcuş duhovnicesc care începe cu slujba de seară şi se finalizează cu binecuvântările arhiereşti din a doua zi de la liturghie.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ajutoarele sociale, intre saracie si… lene
REŞIŢA - În vreme ce unii reşiţeni au renunţat la mila Guvernului, angajându-se, alţii nu se lasă duşi la [...] mai multe »
Cand pleci in tari straine, ai grija sa fie bine
CARAŞ-SEVERIN - Ca o concluzie a campaniei desfăşurate în judeţul nostru, autorităţile i-au îndemnat pe tineri [...] mai multe »
Si-ar gasi si ele un rost!
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba de centrele de informare turistică din judeţ, pentru care unul dintre foştii primari ai [...] mai multe »
Ranit grav intr-un accident, la Bautar
BĂUŢAR - Un bărbat de 43 de ani din Miercurea Ciuc, care conducea un autoturism dinspre Haţeg spre Caransebeş, avea [...] mai multe »
756 de locuri in invatamantul profesional din judet
CARAŞ-SEVERIN - Prima etapă dedicată înscrierii absolvenţilor claselor a VIII-a în învăţământul profesional [...] mai multe »
Legistii caraseni, la un pas sa mearga cu roaba la autopsii
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, în două cazuri de morţi suspecte, legiştii au fost cât pe aici să nu poată [...] mai multe »
HDR Tuning Show
VEST - În perioada 16-17 iunie 2018, la Hunedoara a avut loc a treia ediție a HDR Tuning Show, eveniment la care au [...] mai multe »
Noi suntem Simona…
REȘIȚA - ...urlă zilele acestea mii de tastaturi, înroșind internetul de indignare după ce Simona „noastră“ a [...] mai multe »
Lucrari cu bani europeni la Slatina-Timis
SLATINA-TIMIŞ - Reabilitarea căminului din Sadova Veche, sat aparţinător comunei Slatina-Timiş, este în plină [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou