Reactualizat la:

Moldova Nouă aruncă mănuşa Lupacului: Dacă te respecţi şi ai pretenţii, atunci te prezinţi şi joci!

Moldova Nouă aruncă mănuşa Lupacului: Dacă te respecţi şi ai pretenţii, atunci te prezinţi şi joci!
Scris de Sorin Rogoz - MOLDOVA NOUĂ – Duminică, 5 mai, în etapa a XXI-a a Ligii a IV-a, CS Moldova Nouă ar fi trebuit să joace, de la ora 18, cu ocupanta primului loc al clasamentului, Voinţa Lupac, însă oaspeţii nu au făcut deplasarea în Clisură. Conform regulamentului, s-a aşteptat un sfert de oră, după care arbitrul central a fluierat începutul şi totodată finalul meciului.

 (1 comentariu)

Rectifica

Vicepreşedintele clubului din Clisură, Liviu Cioloca, s-a arătat uimit, dar şi iritat de gestul liderului seriei. „Având în vedere atât miza meciului, cât şi faptul că doreşti să fii campioană, eu cred că nu ar trebui să sfidezi competiţia prin diferite tertipuri şi să faci gesturi care arată că nu-ţi respecţi adversarul. Dacă te respecţi şi ai pretenţii, atunci te prezinţi şi joci! Noi ne-am prezentat, am asigurat terenul, vestiarele, am avut la dispoziţie tot lotul, fără indisponibilităţi, ne-am pregătit cum se cuvine pentru acest joc, unul la fel de important şi pentru noi, pentru că şi noi avem un obiectiv – clasarea pe unul dintre primele trei locuri. Nu mi se pare normal ce au făcut cei de la Lupac. Nu ştiu ce câştigă, fiindcă tot echipa gazdă, adică noi, va reprograma meciul şi, atunci, ca şi acum, tot de noi vor da. Am însă încredere totală în oamenii care conduc AJF Caraș-Severin”, a spus Liviu Cioloca.

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, Viorel Lolea, ne-a declarat că, în urmă cu câteva zile, clubul Voinţa Lupac a înaintat către AJF o solicitare prin care cerea să se amâne partida de la Moldova Nouă, pe motiv că au mulţi jucători accidentaţi. Forul judeţean nu a dat curs solicitării, motivând că nu are dreptul să ia o asemenea decizie, astfel că a răspuns că întâlnirea va avea loc duminică, 5 mai, ora 18, aşa cum fusese programată iniţial. În aceste condiţii, urmează ca o decizie să fie luată în Comisia de Disciplină a AJF Caraş-Severin, care va avea loc miercuri, 8 mai, la ora 12, atunci când şi cei de la Lupac îşi vor susţine cauza şi vor aduce dovezi privind cererea de reprogramare a meciului. Conform regulamentului, partida trebuie să se joace în termen de 30 de zile, dar nu mai târziu de ultima etapă a campionatului.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Narcis Mihăilă s-a calificat la Mondiale
REȘIȚA - Participant la Cupa Europei din Lituania, sportivul cu dublă legitimare, CSU – CSM Reșița, a trecut [...] mai multe »
La Caransebeş, stelele au strălucit în iarba din Teiuş
CARANSEBEȘ - Stadionul Municipal din Parcul Teiuş a găzduit duminică, 19 mai, ediţia cu numărul 6 a turneului [...] mai multe »
Belodedici, la 55 de ani!
CARAȘ-SEVERIN - Unul din cei mai mari fotbaliști români din istorie, și singurul care are în palmares două trofee [...] mai multe »
Sportivele de la CSȘ se pregătesc de Campionatul Național
REȘIȚA - La Școala Generală Nr. 9 din Reșița a avut loc zilele trecute Cupa Primăverii, competiție de [...] mai multe »
Oţelu s-a îndoit la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 10-0 (3-0), sâmbătă, 18 mai, în etapa cu numărul 23 a [...] mai multe »
Handbaliștii au promovat în Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița au promovat în Liga Națională după ce au învins, sâmbătă, 18 [...] mai multe »
Ole, ole, CSM Reșița a promovat în B!
REȘIȚA - Imposibilul a devenit posibil pentru echipa antrenată de Leontin Doană, iar CSM Reșița a promovat în [...] mai multe »
Pugilistul Valentin Bucșă, argint la Campionatul Național
REȘIȚA - Tânărul pugilist Valentin Bucșă, legitimat la Clubul Sportiv Municipal din Reșița, a câștigat medalia [...] mai multe »
Cocioran și Mihailă sunt pregătiți pentru Cupa Europei
REȘIȚA - La sfârșitul acestei săptămâni, Marius Cocioran și Narcis Mihăilă vor concura în Lituania, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou