Reactualizat la:

Model de viaţă şi înţelepciune

Model de viaţă şi înţelepciune
REŞIŢA – Dascălii au fost sărbătoriţi într-un moment special, printr-o manifestare dedicată Zilei Învăţătorului.

 (1 comentariu)

Rectifica

Omul care oferă necondiţionat dragostea. Omul care îşi pune talentul, sufletul şi mintea în slujba copiilor. Omul care le modelează spiritul, caracterul. Care împlineşte destine. Acesta este învăţătorul.

Cel care slujeşte la catedră atâţia ani, respiră praf de cretă şi este nevoit, uneori, să îşi lase copilul acasă, bolnav, cu febră, pentru că are o misiune de îndeplinit, pentru că trebuie să ajungă la şcoală, primeşte, poate, puţine bucurii de la alţii, drept răsplată.

De aceea, atunci când viaţa la catedră se încheie, un astfel de moment nu poate fi lăsat să treacă neobservat. Iar cadrele didactice nu trebuie să închidă definitiv uşa şcolii, căci lumea are nevoie de valoarea şi înţelepciunea lor.

Acestea au fost cuvintele sincere şi emoţionante pe care inspectorul general adjunct, prof. Florica Molnar, le-a rostit în faţa cadrelor didactice, într-un moment special, dedicat „Zilei învăţătorului“.

Manifestarea de astăzi, găzduită în Sala de Conferinţe a Consiliului Judeţean, a fost un prilej de a aduce recunoştinţa dascălilor care şi-au petrecut o mare parte a vieţii la catedră, în slujba educaţiei şi care acum păşesc spre o nouă etapă din viaţa lor.

Dascălii au fost întâmpinaţi cu mesaje de mulţumire din partea reprezentaţilor autorităţilor locale şi judeţene: prof. Gheorghe Magas, inspector şcolar general, prof. univ. dr. Ion Vela, rectorul Universităţii „Eftimie MurguReşiţa, prefectul judeţului, Ioan Anton Paulescu şi nu în ultimul rând, preşedintele Consiliului Judeţean, Iosif Secăşan. Cu vocea lor cristalină, copiii de la corul „Menestrelul“ au adus zâmbete pe feţele lor. Cu trandafiri roşii în mână, dăruiţi cu multă dragoste din partea acestor suflete mici şi inocente, dascălii au mers să-şi ia, pe rând, diplomele care să le amintească mereu că nu au crezut în zadar în munca lor. Şi nu se vor opri aici. Comunitatea îi aşteaptă cu braţele deschise.

Oana Copocean

oana.copocean@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poliţiştii l-au lăsat şi fără armă, şi fără gloanţe
REŞIŢA - Mai mult decât atât, i-au făcut şi dosar penal! Totul s-a întâmplat în 22 octombrie, când [...] mai multe »
La Caransebeş, spitalul ia „partea leului“ la rectificare
CARANSEBEŞ - Dacă la începutul anului, bugetele locale primeau o lovitură puternică prin scăderea impozitului pe [...] mai multe »
Primăria Anina cere în instanţă refacerea unor străzi
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Aquacaraş, Gheorghe Filipescu, susţine că este dreptul Primăriei să dea în judecată o [...] mai multe »
Percheziţii la o bandă de hoţi din Reşiţa
REŞIŢA - În cartierele reşiţene Mociur şi Govândari au fost puse în scenă nu mai puţin de şapte percheziţii [...] mai multe »
Popa nu renunţă la tiroliana de pe funicular
REŞIŢA - Asta deşi proiectul depus iniţial spre finanţare pe fonduri europene a fost respins. Într-o primă [...] mai multe »
ATOP: comisia care arată că politica e doar un joc viclean
CARAȘ-SEVERIN - Liberalii au câştigat un loc în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică chiar cu sprijinul unor [...] mai multe »
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou