Reactualizat la:

Mociurul, locul care apropie Resita de Iad

Mociurul, locul care apropie Resita de Iad
Scris de A.M. - REŞIŢA – Cam acestea sunt condiţiile de locuit în blocurile 1 şi 2 din zona Mociur, lucru constatat şi de aleşii reşiţenilor.

 (1 comentariu)

Rectifica

O razie a fost făcută în dimineaţa de joi, 6 aprilie, de la ora 5.30, în cartierul reşiţean Mociur, la iniţiativa Primăriei Reșița. O echipă formată din reprezentanți ai municipalităţii – inclusiv primarul Ioan Popa şi viceprimarul Adrian Dacica –, patru angajați ai Direcției de Asistență Socială, 20 de polițiști locali și 12 agenţi de poliţie de la municipiu, au vizat zona cu probleme, mai exact blocurile 1 şi 2. Acţiunea a urmărit identificarea celor care stau în cele două imobile şi evaluarea condiţiilor în care aceştia locuiesc. Au fost, de asemenea, identificate persoane care locuiau fără documente legale, care au fost somate să părăsească spaţiile ocupate în mod abuziv.

„Aceste clădiri reprezintă un pericol la adresa locatarilor. Sunt scări de bloc fără balustrade, pereții laterali sunt căzuți și înlocuiți cu cartoane, multe locuințe nu sunt ocupate și sunt folosite ca depozit de gunoaie. Nu vreau să amintesc de lipsa curentului electric sau de condițiile în care se trăiește în aceste blocuri. Aștept rezultatul expertizei tehnice și vom lua o decizie cu privire la acest subiect“, a declarat primarul Ioan Popa. Edilul a anunţat că, zilele următoare, va solicita instituţiilor abilitate o expertiză tehnică a celor două blocuri.

Potrivit viceprimarului Adrian Dacica, „în zilele următoare vom centraliza toate datele obținute ca urmare a acestei acțiuni, mai mult, Direcția de Asistență Socială va efectua anchete sociale  amănunțite pentru că am descoperit acolo familii cu probleme grave dar și familii oneste, care muncesc“.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu am venit sa incerc, am venit sa performez
CARANSEBEȘ - Asta spune Octavian Dena, directorul uneia dintre cele mai cunoscute uzine din Caransebeş, care ne-a [...] mai multe »
Vrei pasaport, inscrie-te pe lista, iar si iar
REŞIŢA - De o săptămână, reșiţenii se plâng de mersul greoi al eliberării paşapoartelor. mai multe »
Autotren rasturnat langa Maureni
MĂURENI - Un autotren încărcat cu fier vechi s-a răsturnat, în dimineața zilei de marți, 22 august, pe DN 58 B, [...] mai multe »
Primarul Resitei condamna schimbarea politica a inspectorului scolar general
REȘIȚA - Ioan Popa spune că politizarea școlilor este o practică de care trebuie să uităm. mai multe »
Cand birtul se muta la… volan
CARAȘ-SEVERIN - O fetiță de 4 ani a fost rănită grav în urma unui accident produs duminică seara târziu, pe [...] mai multe »
Defrisarile ne-au luat curentul!
CARAȘ-SEVERIN - Atât reșițenii, cât și cei din localitățile din apropiere s-au plâns, în după-amiaza de luni, [...] mai multe »
Restantierii s-au intors in salile de examen
CARAŞ-SEVERIN - Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a început luni, cu proba scrisă la Limba şi [...] mai multe »
Marcel Vela: PNL nu face judetul sa sufere
CARANSEBEŞ - De asemenea, şeful liberalilor cărăşeni speră ca aleşii PSD să mai renunţe la patimi şi agresivitate. mai multe »
In amintirea celor plecati..
NICOLINȚ - În satul Nicolinţ din judeţul Caraş-Severin a fost ridicată o troiţă închinată foştilor deţinuţi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou