CARAŞ-SEVERIN – Secretarul general al Pro România susţine că se bucură mult „dacă cineva vrea să facă un cadou aşa frumos cum ar fi cinci consilieri judeţeni de la PSD“.
Liderul Pro România a comentat ultimele evenimente petrecute în sânul PSD Caraş-Severin.
„Este dureros ce se întâmplă în PSD Caraş şi părerea mea este că cineva din interior încearcă să distrugă această organizaţie. O organizaţie cu care să nu uităm că eu, în 2016, am câştigat alegerile în judeţ cu aproape 50 la sută, un scor pe care nu îl va mai obţine niciodată. Şi spun asta de dragul vechilor prietenii pe care le am în judeţ, mai ales cu mulţi primari, prietenii ce rămân şi în afara politicii. De fapt, acest partid nu a înţeles nimic din alegerile din 26 mai“, a spus Mocioalcă.
Deputatul cărăşean a făcut şi câteva remarci vizavi de conducerea Consiliului Judeţean: „O echipă ca cea din conducerea judeţului trebuie ajutată, nu dărâmată. Acolo sunt oameni competenţi care în 2016 au găsit o instituţie cu conturi blocate, un consiliu judeţean pe care Guvernul nu l-a ajutat, care s-a zbătut mult pentru supravieţuire“.
Mocioalcă a mai spus că le rămâne alături celor asupra cărora „s-au încercat atacuri, cum sunt Ionuţ Popovici şi Flavius Nedelcea, dar şi consilierilor excluşi. Eu cred că toţi mai au un cuvânt de spus atât în politica din Caraş-Severin, cât şi în Pro România“.
Nina Curiţa