Reactualizat la:

Mocioalca: Intentionez sa cer alegeri la PSD Caras-Severin

Mocioalca: Intentionez sa cer alegeri la PSD Caras-Severin
Scris de Nina Curița - CARAŞ-SEVERIN – Şeful PSD susţine că nu încearcă să muşamalizeze subiectul tensiunilor din cadrul organizaţiei judeţene, ci dimpotrivă, în cadrul unui CEx va cere alegeri şi o conferinţă extraordinară.

Rectifica

Prezent la Reşiţa, deputatul Ion Mocioalcă a susţinut şi câteva declaraţii referitoare la referendum, dar şi politice. Afirmând faptul că pentru referendum va merge personal în tot judeţul şi va sta de vorbă cu primarii, presa l-a întrebat pe şeful PSD dacă va sta de vorbă cu toţi primarii. „Da, chiar cu toţi o să stau, chiar şi cu cei care au fost la Bucureşti. Acel CEx național a trecut demult, s-a încheiat iar cei care se mai bagă în seamă pe acest subiect nu vor decât să își facă o promovare de ordin personal. Dar pentru a elimina orice zvon, vom convoca Biroul Executiv Județean PSD Caraș-Severin săptămâna viitoare, unde voi propune Comitetului Executiv Județean organizarea de alegeri la nivelul PSD Caraș-Severin. O conferință extraordinară s-ar putea să aibă loc la sfârșitul lunii octombrie. Poate partidul are nevoie de un restart, poate trebuie rebranduit, poate nu sesizez eu o opinie majoritară pentru un nou lider judeţean. Trebuie să vedem cu ce echipă atacăm cele patru runde de alegeri din următorii ani“, a spus şeful PSD Caraș-Severin.

Cât despre primarii care au fost la Bucureşti, liderul social-democrat nu a ascuns că ştie că sunt câţiva care au mers în capitală pentru diverse discuţii. „Am fost și sunt un parlamentar aflat în slujba administrațiilor publice locale și nu sunt deranjat de primarii care merg la București, pe la ministere, pe la președintele partidului să îi ceară una și alta. Nu am nimic cu cei care îşi iau bilete de avion sau urcă în maşină să plece la Bucureşti, Îmi mai iau sarcini din cârcă. De ce să fiu numai eu acela care cere sprijin guvernamental? Nu e uşor să baţi mereu la uşi“, a mai precizat Mocioalcă.

Diversitatea de opinii din cadrul PSD Caraş-Severin este considerată de liderul Ion Mocioalcă drept o dovadă a democrației din acest partid. „Nu este interzis de statutul PSD să iubești pe cineva și să-l susții din toate puterile tale!“, a mai spus şeful PSD.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Întâlnirea de suflet a constructorilor veterani
REŞIŢA - Chiar dacă, din păcate, rândurile constructorilor care au pus umărul la înălţarea celor mai importante [...] mai multe »
Doi reținuți în cazul scandalului din Catanga
REȘIȚA - Lucrătorii Poliției Municipiului Reșița au continuat astăzi cercetările în cazul sesizat prin 112 în [...] mai multe »
Aleşii judeţului au „constatat“: Ardeţ nu mai conduce Muzeul din Caransebeş!
CARAŞ-SEVERIN - Dincolo de acuzele că decizia ar fi una politică stă o evaluare în urma căreia arheologul Adrian [...] mai multe »
S-au rătăcit cu vitele pe munte
CARAŞ-SEVERIN - Trei persoane care doreau să ducă o cireadă de vaci pe munte au anunțat joi seară, în jurul orei [...] mai multe »
Reşiţa a investit în prima şcoală de rezervă
REŞIŢA - Peste 300.000 de lei, atât valorează lucrările la un fost liceu, actualmente corp al universităţii, [...] mai multe »
Ne vedem duminică, la vot!
CARAŞ-SEVERIN - Aşa îşi încheia prefectul judeţului, Matei Lupu, cuvintele după una dintre şedinţele de lucru [...] mai multe »
Neamţul va vota la Bozovici
CARAŞ-SEVERIN - Şi, culmea, nici nu va lua buletine pentru Referendum, ci doar pentru Europarlamentare. Este vorba [...] mai multe »
Caraşul şi-a deschis „Porţile Poeziei“ pentru a noua oară
REŞIŢA - Momentul festiv al deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei“ [...] mai multe »
De ce nu intră autobuzul în staţie?
REȘIȚA - După prânz, ora 15.45... staţia de autobuz din faţa Agenţiei de Șomaj. De ce nu intră autobuzul în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou