CARAȘ-SEVERIN – PSD Caraș-Severin salută inițiativa președintelui Liviu Dragnea de a organiza un congres extraordinar, în luna martie.
La alegerile parlamentare din 2016, PSD a obținut cel mai bun rezultat electoral din istoria partidului. În județul Caraș-Severin, PSD a depășit chiar media națională, câștigând în premieră trei mandate de deputat și unul de senator. Probabil că acestea sunt şi motivele pentru care organizaţia cărăşeană continuă să susţină actuala conducere a PSD.
„Buna guvernare a PSD, din anul 2017, a adus o creștere economică record, de 7%, care s-a simțit în buzunarele românilor. PSD se află într-un moment de afirmare a potențialului său politic. În aceste condiții, congresul extraordinar al partidului este un prilej foarte bun pentru a privi spre viitor și a lansa strategia preliminară pentru șirul de alegeri care vor avea loc, în 2019 și 2020. Experiența anului 2017 a arătat că, în plan politic, este necesară întărirea echipei centrale de conducere a partidului, în jurul președintelui Liviu Dragnea. Această echipă trebuie să asigure o mai bună coordonare politică în raport cu nou învestitul Guvern. Suntem convinși că organizațiile PSD vor susține acest demers necesar, care va da un nou impuls și va asigura o acțiune mai coerentă a PSD, în planul guvernării“, se arată într-un comunicat al PSD Caraş-Severin.