Reactualizat la:

Mocioalca: Este foarte greu sa distrugi ce ai construit

Mocioalca: Este foarte greu sa distrugi ce ai construit
Scris de Nina Curița -
REȘIȚA – Asta spunea secretarul PRO România, Ion Mocioalcă, în cadrul unei conferinţe susţinută vineri la Reşiţa

 (2 comentarii)

Rectifica

Deputatul cărăşean şi fostul ministru al Apărării, Adrian Ţuţuianu, au fost prezenţi la Reşiţa. Practic, cei doi au făcut un tur al Vestului, finalizat vineri cu vizita în Caraş-Severin.

„Punem punct unui periplu făcut în Regiunea Vest şi în judeţul Alba, a fost un turneu cu componentă tehnică. Domnul Ţuţuianu este un organizator redutabil, iar acele rezultate excelente obţinute în Dâmboviţa sunt rezultatul unei munci susţinute şi a unei excelente organizări. Ne gândim ca la alegerile europarlamentare să depăşim 10%, însă target-urile stabilite în BPN depăşesc această cifră, dar pe parcurs vom anunţa ce ne propunem la nivel naţional şi în Caraş-Severin“, a spus Ion Mocioalcă. Care este cea mai mare problemă a PRO România la ora actuală? Lupta cu structurile create chiar de liderii plecaţi din PSD la formaţiunea politică a lui Ponta. „În judeţele unde PSD a scos scoruri mari la alegeri, cum este şi Caraş-Severinul, ne luptăm cu structurile create chiar de noi. Este greu să destructurezi ce ai construit. Cu toate acestea, în Caraş-Severin, PRO România numără peste 1000 de membri“, a precizat Ion Mocioalcă.

Despre PSD Caraş-Severin nu a dorit să fie întrebat nimic. „Nu mă interesează ce se întâmplă. Privesc cu satisfacţie cum sunt înlocuiţi în funcţie oameni competenţi cu alţii, unii chiar liberali, alţii care scriu „m-am“ împreunat. În rest, vorbesc de PSD doar la un şpriţ cu prietenii, iar aici nu suntem la un şpriţ“, a mai spus Ion Mocioalcă.

Senatorul Adrian Ţuţuianu a vorbit despre bugetul contestat al României, dar şi despre planurile PRO România. „Da, aşa cum a spus şi dl Mocioalcă, este greu să ne luptăm chiar cu ce am construit noi. Dar suntem optimişti, am făcut o evaluare şi partidul este în trend crescător. Au venit la noi oameni din PSD, din alte partide dar şi oameni care nu au mai făcut politică“, a spus Ţuţuianu. Parlamentarul a mai criticat bugetul României, considerând ca fiind unul care nu ajută instituţiile, iar creşterea economică de 5,5% prevăzută este irealizabilă.

„România se împrumută cu peste 8 miliarde de euro în acest an, iar costurile acestor împrumuturi sunt foarte mari. O ţară nu poate fi condusă de miniştri care stau toată ziua la uşa lui Dragnea să întrebe ce să facă“, a spus liderul PRO România. Acesta a mai vorbit şi de legile justiţiei, spunând că „PRO România este împotriva legiferării într-un domeniu atât de sensibil“. Întrebat dacă nu ştia toate acestea şi când a fost membru PSD, Adrian Ţuţuianu a răspuns: „ba da. Eu am fost dat afară tocmai pentru că am criticat în interiorul partidului nişte lucruri, am fost înregistrat. Toţi cei care au criticat nu mai sunt în PSD“.

De unde vine autoritatea lui Liviu Dragnea? Ţuţuianu spune că din faptul că „este un bun negociator în cadrul PSD“. Până când va lupta PRO România cu PSD sau când vor reuşi liderii plecaţi din PSD să destructureze ce au construit? „Când colegii noştri vor înţelege că procentul de 46% obţinut la alegerile din 2016 nu va mai fi obţinut niciodată. Şi atunci îşi vor da seama de multe“, a mai precizat Adrian Ţuţuianu.

Nina Curiţa

 



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluate lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Şase note de zece la matematică şi niciuna la română
CARAŞ-SEVERIN - Elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a care au susţinut simularea examenelor de Evaluare Naţională au [...] mai multe »
Şi copiii au sărbătorit cu poliţiştii
REȘIȚA - Ziua Poliţiei Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, a prilejuit şi anul acesta o serie de acţiuni [...] mai multe »
„Povestea cufărului fermecat“ vă aşteaptă în Parcul Siderurgistului
REŞIŢA - O piesă de teatru cu personaje magice, „Povestea cufărului fermecat“, va avea ca scenă, astăzi, de la [...] mai multe »
Vagoane în flăcări, în Gara Oraviţa
ORAVIŢA - Un incendiu care a cuprins patru vagoane dezafectate din Gara Oraviţa a fost anunţat, în seara de joi, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou