CARAŞ-SEVERIN – Şi pentru că sâmbătă în viaţa politică a judeţului s-a întâmplat ceva mai mult decât interesant, alegerea în fruntea liberalelor cărăşene a Tudoriţei Nicula nefiind de trecut cu vederea, l-am întrebat pe şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, ce părere are despre această alegere. Întrebarea este una firească, având în vedere că Tudoriţa Nicula a fost membru PSD 16 ani, din care 12 a condus social-democratele cărăşene.
„De obicei, nu comentez despre alegerile interne ale altor partide, însă având în vedere că doamna Tudoriţa Nicula a fost ani de zile în PSD, demisionând de la noi pentru că nu a fost pusă să candideze pe listele pentru alegerile parlamentare, mă bucur pentru succesul ei. Însă, această reuşită a doamnei Nicula este o mare victorie a PSD în judeţ, îndeosebi a doamnelor social-democrate asupra liberalelor. De ce spun asta? Pentru că Tudoriţa în suflet şi în inimă rămâne pesedistă. Sper ca reuşita ei să se vadă la toate rundele alegerilor electorale viitoare, doar mai vin atâtea alegeri“, ne-a declarat şeful PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă.