Reactualizat la:

Mobilizare in Sala Polivalenta

Mobilizare in Sala Polivalenta
REŞIŢA – Sâmbătă, 9 martie a.c., de la ora 11, CS Caraş-Severin – CSM Bucureşti.

Rectifica

Echipa masculină de handbal a CS Caraş-Severin revine în Sala Polivalentă, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a susţine un nou meci oficial din cadrul Ligii Naţionale. Astfel, sâmbătă, martie a.c., de la ora 11, va da piept cu CSM Bucureşti, într-o partidă contând din etapa a XVII-a a ediţiei 2012/2013. Două grupări care au suferit înfrângeri, în runda precedentă. CS Caraş-Severin a cedat la H.C.M. Constanţa, scor 23-31, în timp ce bucureştenii n-au rezistat în disputa cu H.C. Odorhei (30-39). Sigur, trebuie să recunoaştem că au întâlnit adversari puternici, unul mai redutabil ca celălalt.

Revenind la prezent, foarte important este faptul ca elevii prof. Aihan Omer să fi depăşit „momentul Constanţa“. Fiindcă situaţia din clasament îi obligă să reia lupta pentru acumularea a cât mai multe puncte, în perioada următoare. Iar meciul cu C.S.M. Bucureşti reprezintă o primă oportunitate. Fireşte, nu va fi deloc uşor, însă CS Caraş-Severin porneşte cu prima şansă, pentru că are cel puţin două atuuri: valoarea lotului şi susţinerea publicului spectator. Aşadar, prof. Aihan Omer trebuie să-i conecteze total pe jucători, să evolueze cu multă determinare, fără a neglija concentrarea în clipele importante ale confruntării. Totodată, aşa după cum a declarat de fiecare dată, îşi doreşte ca şi portarii să prindă o zi cât mai bună.

„Ne aşteaptă un joc dificil, ne-a declarat prof. Aihan Omer. Pentru că şi adversarii noştri nu au avut un start de retur extraordinar şi vor să recupereze din puncte. Stau mai bine în clasament, sunt pe şase, cu 15 puncte, iar noi pe locul opt, cu 13 puncte, şi trebuie să-i egalăm. Necondiţionat“.

Apoi, în tribune ar trebui să fie strânse rândurile, mai mult ca altă dată. Astfel ca lângă membrii galeriei ar trebui să se vină, la Sala Polivalentă, cât mai mulţi iubitori ai handbalului, aşa cum se întâmpla nu cu mult timp în urmă. Echipa CS Caraş-Severin încă traversează o perioadă mai delicată, iar suporterii au un loc bine definit în viaţa şi performanţele componenţilor acesteia.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Tunaru, campion si la judet, si la Caransebes!
CARANSEBEȘ - În weekendul trecut a avut loc cea de-a III-a ediție a Campionatului Municipiului Caransebeș la șah, [...] mai multe »
S-a incheiat stagiul de selectie de la Resita
REȘIȚA - Timp de două zile a avut loc la Reșița un stagiu de selecție a 40 de tinere speranțe ale handbalului [...] mai multe »
Young Boys, campioni! Dani Sandru, MVP-ul turneului!
CARANSEBEȘ - 12 echipe s-au aliniat la startul Turneului Campionilor la futsal, competiție găzduită zilele trecute [...] mai multe »
Junioarele de Banat Girls, la primul turneu
REȘIȚA - La sfârșitul săptămânii trecute, echipa de tineret a ACS Banat Girls Reșița a participat la [...] mai multe »
Resitenii, pe podium la Nationalele de karate
REȘIȚA - Sportivii reșițeni au urcat în weekend de mai multe ori pe podium la Concursul Național de Karate Do, [...] mai multe »
Resita, gazda Campionatelor Nationale de gimnastica
REȘIȚA - La sfâșitul acestei săptămâni, la Sala Polivalentă din Reșița vor avea loc Campionatele Naționale de [...] mai multe »
Daliana Fagaras, medalie de aur la Cupa Romaniei
REȘIȚA - Sportivele secției de gimnastică ritmică a CSȘ Reșița au luat parte la Cupa României, întreceri ce au [...] mai multe »
Denisa Lucasciuc, bronz la Campionatul European
CARAȘ-SEVERIN - Sportiva Denisa Lucașciuc a reușit să câștige sâmbătă, 17 noiembrie, medalia de bronz la [...] mai multe »
Caransebesul, victorie categorica cu Slatina-Timis
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – AS 2017 Slatina-Timiş 5-0 (1-0), în etapa a XI-a a Ligii a IV-a, pe Stadionul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou