Reactualizat la:

Mitrea şi Mazăre se retrag! "Îl susţinem pe Ponta!"

Mitrea şi Mazăre se retrag! "Îl susţinem pe Ponta!"
Surprizele se ţin laţ la Congrersul PSD de la Romexpo. După ce edilul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat că se retrage din cursa pentru şefia PSD şi că-l îl susţine pe Victor Ponta, un alt candidat la şefia PSD face acelaşi lucru.

 (2 comentarii)

Rectifica

Miron Mitrea a declarat că nu-l mai vrea preşedinte al PSD pe Mircea Geoană, că a decis să se retragă din cursă şi să-l susţină pe Victor Ponta.

Fostul secretar general al PSD s-a declarat mândru că face parte dintr-un partid care a fost condus de Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Spre deosebire de discursurile anterioare, a evitat să-l mai atace pe Mircea Geoană, dar a spus că nu îl mai vrea preşedinte şi şi-a anunţat sprijinul pentru Victor Ponta.

“PSD era un partid puternic chiar şi atunci când era în opoziţie. Era un partid de care nu mi-a fost niciodată ruşine. PSD a fost condus de lideri care m-au făcut să fiu mândru că sunt membru. Adrian Năstase, Ion Iliescu. Nimeni în ţara asta nu a râs de PSD. Nimic nu omoară mai mult în politică decât ridicolul. Dacă nu ieşim din acest moment de ridicol riscăm ca forţa organizaţiilor noastre să fie insuficientă. PSD a avut două guverne. Niciodată unuia care iese din această sală nu i-a fost ruşine de modul în care am guvernat. Am avut onoarea să fac parte din cel mai performant guvern pe care România l-a avut: guvernul Adrian Năstase şi nu avem niciun motiv să ne lăsăm ochii în jos. Am reuşit să fim nişte constructori. Aţi văzut cum arată drumurile după cinci ani de guvernare de dreapta”, a declarat Mitrea.

Apoi Mitrea a făcut un anunţ aşteptat: “Cred că trebuie să găsim soluţia pentru ca partidul nostru să meargă mai departe. Cred că cea mai importantă problemă care se discută astăzi este reforma statului. Nu înţeleg cum noi ca partid social-democrat am renunţat la impozitarea graduală, Nu cred că nu trebuie să revenim la esența social-democraţiei. În timpul acestei conferinţe am decis că mai important este să schimbăm actuala conducere. Fără să mai spun alte lucruri, dar stând de vorbă cu oamenii, am luat decizia că nu candidatura mea este importantă. Am să mă retrag şi îi voi da voturile mele lui Victor Ponta.

“Ieri la CEx au fost câţiva colegi care m-au întrebat dacă am fost la domnul Iliescu să te sfătuieşti cu el. Da, am fost şi m-am sfătuit cu domnul Iliescu. Ion iliescu este un reper moral al partidului nostru. I-am propus să preia dânsul partidul şi mi-a spus că ar trebui să căutăm o soluţie. Cred că astăzi am găsit o soluţie”, a adăugat Mitrea.

Tot sâmbătă, şi edilul Constanţei, Radu Mazăre, şi-a anunţat retragerea din cursa pentru şefia PSD şi i-a îndemnat pe susţinării săi să-l voteze pe Ponta.

Sursa: Realitatea.net



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Împrumuturi online pentru servicii stomatologice
TBI Credit, parte a TBI Bank, intră pe segmentul de creditare digitală în domeniul medical printr-un parteneriat cu [...] mai multe »
Cutremur în Vrancea, miercuri dimineaţa
Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 5.43, în judeţul Vrancea, la [...] mai multe »
Pesta porcină Dâmbovița. Un fost asistent medical veterinar, care ar fi încercat să salveze porci bolnavi, este cercetat penal
Un fost asistent medical veterinar din Dâmboviţa este cercetat penal după ce a dat medicamente şi a operat porci din [...] mai multe »
Patru gospodării dintr-o staţiune de pe Valea Prahovei au fost atacate de un urs
Un urs a intrat în patru gospodării din Azuga, judeţul Prahova, unde a produs mai multe stricăciuni, în timpul [...] mai multe »
Institutul National de Statistica: aproape jumatate dintre romani fac fata cu greu cheltuielilor
Potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Național de Statistică, în studiul intitulat ”Condițiile de [...] mai multe »
Doi baschetbalisti injunghiati pe o terasa, in Braila. Unul dintre ei se afla in stare grava
Doi jucători de baschet americani, de 24 și 26 de ani, de la clubul ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiați pe o [...] mai multe »
A fost lansat portalul RO-ALERT. Luni incepe testarea sistemului de alertare telefonica
RO-ALERT este un serviciu național pentru situații de urgență, care avertizează cetățenii în momentul în care [...] mai multe »
Investitie de 57 milioane de euro: se construieste un nou aeroport in Romania
Consiliul Județean Brașov a hotărât să facă aeroportul internațional Brașov-Ghimbav pe cont propriu, după ce [...] mai multe »
Grindeanu chemat sa dea explicatii in fata Comisiei pentru comunicatii din cauza tarifelor de roaming
Președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, va fi chemat în fața Comisiei pentru tehnologie a informației și [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou