Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ioan Sabo, prefectul de Caraş-Severin, precizează că s-a încercat eliminarea oricăror presiuni.„Se va face o campanie la nivel naţional privind votul ilegal şi angajaţilor Instituţiei Prefectului li s-a cerut să fie categoric echidistanţi vizavi de price influenţă şi vă promit că aşa va fi“, a precizat prefectul de Caraş-Severin, Ioan Sabo, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, pe subiectul alegerilor locale din iunie 2012.

Potrivit informaţiilor prezentate, organele de ordine publică au întocmit un plan de măsuri pentru buna desfăşurare a activităţilor preconizate şi a procedurilor din perioada campaniei.

„Ni s-a transmis să nu ne lăsăm influenţaţi de nicio presiune, nici măcar din partea diverşilor primari sau a altor funcţionari care sunt direct interesaţi în procesul electoral. A fost alocat, pentru Caraş-Severin, un buget de 600.000 de lei, bani care urmează să vină. Unele primării, vreo şase-şapte, nu şi-au prins în bugetul pe acest an cheltuielile aferente alegerilor, însă am luat legătura cu primarii şi, în perioada imediat următoare vor face o rectificare a bugetului pentru a-şi acoperi cheltuielile. Am înţeles că nu au calculat aceste cheltuieli gândindu-se că alegerile vor fi comasate. Poliţia locală se va ocupa de zonele de afişare, nefiind implicaţi în supravegherea secţiilor de votare, lucru ce cade în seama poliţiştilor, jandarmilor şi celor de la ISU. Am făcut un plan local în acest sens, iar vizavi de mita electorală, există proceduri. Pentru a nu exista suspiciuni, din corpul de control al ministrului şi din cadrul Parchetului General vor exista reprezentanţi în fiecare judeţ“, a mai precizat prefectul Sabo.

Flavius Rotariu