Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cea de-a XXI-a ediție a Memorialului Iosif Korka la atletism a avut pe loc pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuș.

Peste 250 de atleți din județele Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș s-au întrecut în diferite probe la cea de-a XXI-a ediție a tradiționalului concurs „Memorial Iosif Korka”. S-au aflat în concurs reprezentanții școlilor de atletism din Reșița și Caransebeș, sportivi de la cluburi din Hunedoara, Lugoj sau Timișoara, precum și copii din satele şi comunele aflate în apropierea municipiului de pe Timiş şi Sebeş. Concursul adresat categoriilor de vârstă copii I, II și III a avut probe de alergare, viteză şi rezistenţă, săritura în lungime şi aruncarea mingii de oină.

Dintre atleţii caransebeşeni s-au remarcat David Tucaliuc, Andrei Craşovan, Gabriel Vrâncuţa, Andrei Achim, Hanni Brecica, Karina Niţu, Denisa Ludica, Lucian Stefan, Lea Pârvu sau Iustin Ocu, iar dintre reprezentanţii Reşiţei s-au evidenţiat Roberta Cojocaru, Maria Şoavă, Cristian Ionescu sau Ana Maria Sprânceană.

Câștigători: Copii I, 1000 m – Hanni Brecica (CSS Caransebeș) și Adelin Pop (CSS Hunedoara); 50 m plat – Petrina Pivniceru (CSS Hunedoara) și Cătălina Puținelu (LPS Banatul Timișoara); săritura în lungime – Petrina Pivniceru (CSS Hunedoara) și David Todor (Vârciorova); Copii II, 50 m plat – Roberta Cojocaru (Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița) și Silviu Drîngă (CSS Hunedoara); 600 m – Timea Costea (CSS Lugoj) și Lucian Ștefan (CSS Caransebeș); Copii III, 50 m – Natalia Dragoș (CSS Lugoj) și David Tucaliuc (CSS Caransebeș); 500 m plat – Natalia Dragoș (CSS Lugoj) și David Tucaliuc (CSS Caransebeș).

„Am fost plăcut surprins că au venit și câțiva profesori de la școlile generale comunale din județele Caraș-Severin și Timiș, îi felicit și cu siguranță vor avea un sprijin din partea mea și a echipei de atletism a CSS Caransebeș. Ma bucur să vă anunț că la această competiție am avut și invitați speciali, Gheorghe Megelea, primul român din atletismul masculin medaliat olimpic și Ștefan Beregszaszy, antrenor emerit, antrenorul Mariei Cioncan, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice și al Marietei Ilcu, campioana mondială la săritura în lungime. Le mulțumesc colegilor mei de la catedra de atletism, mulțumim Primăriei și Consiliului Local Caransebeș, DJST Caraș-Severin, părinților, pompierilor și sponsorilor noștri”, a spus antrenor federal Cristian Dragomir.

În clasamentul pe cluburi, pe primul loc s-a situat Clubul Sportiv Școlar Caransebeș, urmat de CSS Hunedoara și CSS Lugoj. Ediţia din acest an a Memorialului Iosif Korka a fost organizată de Clubul Sportiv Şcolar din Caransebeş, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin şi al administraţiei publice locale caransebeşene. Cei mai merituoși dintre participanți au fost recompensaţi cu medalii, cupe, diplome şi tricouri.