Reactualizat la:

Mirosul de gaz trebuie semnalat de urgenta!

Mirosul de gaz trebuie semnalat de urgenta!
REŞIŢA – Distribuitorul de gaz informează cărăşenii faptul că au la dispoziţie un call center. Acesta funcţionează non-stop şi poate fi apelat la numerele de telefon 0800/800.928 (gratuit) sau 0265/200.928 (taxabil). Numerele de telefon se regăsesc pe verso-ul facturilor de gaz, dar şi pe autocolantele lipite pe contoarele de gaz ori pe firidele acestora.

„Este deosebit de important să fim anunţaţi imediat, astfel încât echipele specializate ale companiei noastre să intervină la timp pentru a putea preveni apariţia unor evenimente grave. În anul 2012, în urma apelurilor telefonice venite din partea cetăţenilor, echipele E.ON Gaz Distribuţie – ce acţionează la nivelul celor 20 de judeţe din aria de activitate a companiei – au avut în jur de 111.000 de intervenţii, din care circa 4.600 în judeţul Caraş-Severin, care înseamnă tot atâtea situaţii cu potenţial de risc şi care au fost soluţionate”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

În consecinţă, operatorul ne sfătuieşte ca, în cazul în care simţim miros de gaz în interiorul locuinţei, până la venirea echipelor de intervenţie să fie luate următoarele măsuri de siguranţă:

– să stingă toate focurile;

– să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele;

– să nu manevreze aparate electronice;

– să nu aprindă lumina;

– să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale.

„Call center-ul deserveşte locuitorii din cele peste 1.000 de localităţi din cele 20 de judeţe din aria de competenţă a companiei noastre”, se mai arată în documentul citat.

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
În timp ce AquaCaraș a scumpit-o, pe străzi apa curge la liber
CARANSEBEȘ - Vorbim de al doilea municipiu al județului, mai exact de carterul Pipirig, lângă Penny, caz care a mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou