Reactualizat la:

Mircea Geoană: „Anul 2008 este mâine”

Mircea Geoană: „Anul 2008 este mâine”
REŞIŢA – Sâmbătă, 31 martie a.c., la Casa de Cultură din Reşiţa, a avut loc conferinţa judeţeană de alegeri a organizaţiei PSD Caraş-Severin.

Rectifica

Au participat, în calitate de invitaţi, preşedintele PSD, Mircea Geoană, Titus Corlăţeanu, vicepreşedintele PSD, deputatul european, Daciana Sârbu, Victor Ponta, deputat PSD de Gorj, Ilie Sârbu, senator Timiş.

Au fost prezenţi şi reprezentanţii unor partide politice din judeţ: ministrul Sorin Frunzăverde, din partea PD-ului, Marcel Vela (PNL), Ioan Ţundrea (PC), reprezentanţi ai UDMR Caraş-Severin, sindicate şi alte organizaţii.

După alocuţiunile invitaţilor – Sorin Frunzăverde, Ioan Ţundrea, Marcel Vela, Ilie Sârbu etc. – a luat cuvântul Mircea Geoană, care a făcut o analiză succintă a situaţiei politice actuale. În opinia sa, Alianţa DA este mai păguboasă decât guvernarea CDR-istă, întrucât guvernul actual nu poate atrage decât o infimă parte din fondurile europene.

PSD nu este un partid răzbunător, dar nu-i va uita şi nu-i va ierta pe cei care au fraudat alegerile şi au vrut să îl distrugă. A fost respinsă orice variantă de colaborare cu partidele de dreapta, având în vedere că „anul 2008 este mâine”, iar PSD nu este dispus să facă compromisuri.

Mircea Geoană consideră că este nevoie de o politică socială, amintind faptul că şi la Reşiţa, ca în alte localităţi, acesta a fost asaltat de pensionari. PSD va iniţia şi monitoriza programe sociale la fiecare primărie în parte.

A fost facută o radiografie socială a judeţului Caraş-Severin, în care principalele subiecte au fost cele referitoare la starea şomajului, ocuparea forţei de muncă, situaţia sănătăţii, venitul brut pe cap de locuitor.

La conferinţa de presă ce a avut loc după conferinţa de alegeri, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a spus că „sfânta împăcare” între partidele Alianţei, propusă la Craiova, este de fapt „sfântul ciolan”.

După ce premierul Tăriceanu va prezenta varianta restructurării noului guvern, conducerea PSD se va întâlni şi va lua o decizie în folosul partidului şi al ţării. Faptul că PSD reprezintă 4 milioane de alegători, acestuia îi revine o foarte mare responsabilitate morală şi naţională de a exercita votul în Parlament. În opinia lui Geoană, este nevoie ca premierul să aibe o deosebită grijă în repartizarea portofoliilor, în special la acelea care privesc UDMR-ul.

PSD va continua procedura de suspendare a preşedintelui, iar dacă situaţia o va impune, va susţine alegerile anticipate. Geoană crede că este nevoie ca Parlamentul să recâştige încrederea românilor.

Au fost apoi atinse problemele judeţului Caraş-Severin privind infrastructura şi probleme sociale.

A fost acuzată puterea actuală că nu se implică suficient în rezolvarea problemelor mineritului de la Anina şi Moldova Nouă şi că nu se creează variante alternative de ocupare a forţei de muncă, în urma închiderii acestor obiective.

A fost reamintit interesul crescând al altor partide de a colabora cu PSD, urmând ca pe viitor acestea să profite de pe urma colaborării. PSD rămâne în opoziţie, revenindu-i „sarcina ingrată” de a restabili echilibrul pe scena politică. Preşedintele Băsescu s-a autoexclus, este de părere Geoană; el a avut doi ani la dispoziţie, în care s-a îndepărtat de electorat şi de proprii colaboratori, preşedintele PSD amintind faptul că şi Adriana Săftoiu, ultimul colaborator al preşedintelui, l-a părăsit.

Justiţia trebuie să îşi facă datoria, fără să fie impinsă de la spate, fără să i se spună cui să i se facă sau nu dosar penal, a precizat preşedintele. Cât despre PLD, acesta va fi privit şi tratat ca o anexă a PD-ului.

În privinţa trupelor române dislocate în teatre de operaţiune, PSD se pronunţă pentru o retragere raţională, o discuţie cu aliaţii şi alegerea atentă vizavi de locul şi momentul unde sunt necesare acestea.

Pentru că PSD este o alternativă la putere, acesta are obligaţia să pregătească, în toată ţara, oameni capabili şi oneşti.

„La trei luni după aderare, Europa se uită la noi cu tristeţe, având sentimentul că i-am trădat încrederea ce a avut-o în noi”, a spus Geoană, menţionând, de asemenea, că lipsa unui plan concret post-aderare dovedeşte faptul că România nu a fost suficient de pregătită să intre în Europa.

În ceea ce priveşte politica externă, Mircea Geoană a apreciat că opiniile preşedintelui şi ale premierului sunt divergente şi incoerente, atât faţă de partenerii europeni, cât şi faţă de aliaţii nord-atlantici.

A fost abordată şi problema situaţiei din Kosovo. Reprezentatul PSD este de părere că nu se poate aplica o soluţie impusă, iar Europa trebuie să fie echidistantă faţă de orice regiune conflictuală.

Oana Copocean

oana.copocean@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Primarul Popa revine la „iuţeala“ 5G
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean şi-a redus puţin din fermitatea dorinţei de a interzice antenele 5G [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou