Reactualizat la:

Mircea Diaconu: Vant european la pupa Culturii

Mircea Diaconu: Vant european la pupa Culturii
Scris de F.R. - REȘIȚA – Europarlamentarul Mircea Diaconu a prezentat joi, la Reșița, raportul intitulat Anul 2018 – an european al patrimoniului”. Acesta s-a întâlnit cu un grup de cetățeni, alături de reprezentanții autorității locale, conduși de primarul municipiului, Ioan Popa.

Rectifica

Diaconu a precizat că există șanse ca unele clădiri valoroase de patrimoniu sau instituții de cultură să aibe mari șanse de revigorare, începând cu anul viitor. În 2018, tema principală a Uniunii Europene şi a instituţiilor europene este patrimoniul. În acest an se fac, la nivelul întregii Europe, grupuri de lucru. Statele membre, inclusiv România, au fost deja invitate la Bruxelles şi li s-a explicat mecanismul de lucru al acestui program. Acum, ar urma ca structurile centrale, în speţă, Ministerul Culturii, care a cam dat acest subiect Institutului Naţional al Patrimoniului, să înfiinţeze aceste grupuri de lucru”, a explicat Mircea Diaconu.

Potrivit europarlamentarului, din respectivele grupuri de lucru vor face parte autorităţile locale, asociaţii culturale, persoane fizice – specialiste în domeniul patrimoniu-cultură, reprezentanți ai mediului academic. Se vor face studii, politici culturale, politici de patrimoniu pentru viitor, vor avea loc dezbateri şi se vor trage concluzii, de la politică, la geo-politică. După ce acest raport a început să prindă contur, am simţit un fel de «vânt la pupa» din partea instituţiilor europene şi s-au activat extraordinar. Au apărut încă patru direcţii, în afară de cea de cultură din cadrul Comisiei, cu alte specialităţi, cu bugetele lor, care s-au adăugat acestui program, deoarece, au simţit că se poate discuta, în mod concret, chestiuni de risc imediat european. Programul are opt milioane euro, pe care i-am negociat cu Comisia şi cu Consiliul, la care se adaugă şi alte bugete ale acestor direcţii, precum şi bugetele naţionale, în total, circa 40 – 50 milioane euro”, a adăugat Diaconu.

În opinia acestuia, migraţia reprezintă o criză de identitate, iar riscul principal pentru Europa este distrugerea valorilor familie, credinţă, o anumită civilizaţie. Mircea Diaconu este vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație Parlamentul European, funcție în care a fost reales în ianuarie 2017.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asemeni lui Hyperion, lui Eminescu nu i se va lua nemurirea
REŞIŢA - În ultimii zece ani, Gheorghe Jurma şi Erwin Josef Ţigla au realizat împreună o serie de albume sub [...] mai multe »
Tinerii caraseni mai saraci, ajutati sa obtina permisul de conducere
CARAŞ-SEVERIN - Fundația Pentru Comunitate, în colaborare cu MOL România, anunţă programul „Permis pentru [...] mai multe »
Liber spre Semenic si Muntele Mic
CARAŞ-SEVERIN - Vineri seara, în jurul oreleor 19.30, cele două drumuri care fac legătura cu zonele montane, DJ 582 [...] mai multe »
Moldomin, reasezat pe piata europeana a cuprului?
MOLDOVA NOUĂ - Pentru Ministerul Economiei, societăţile Moldomin şi Cuprumin sunt priorităţi, acestea [...] mai multe »
Autoturism rasturnat in albia Minisului
BOZOVICI - Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă, în jurul orei 11.00, pe DN [...] mai multe »
Mistretii de la Ersig au scapat, deocamdata, de pustile milionarilor Europei
CARAŞ-SEVERIN - La început de an, Ion Ţiriac a ales vânătoarea de mistreţi pe domeniile de la Balc. mai multe »
Dragan catre medici: Vorbiti frumos oamenilor, chiar daca nu aveti bumbi sa le dati!
CARAŞ-SEVERIN - Încă nu există un plan bine pus la punct în sistemul românesc de sănătate pentru a elimina [...] mai multe »
Cine pune umarul pentru un judet mai sigur?
CARAŞ-SEVERIN - La ceas de bilanţ, jandarmii cărășeni şi-au prezentat o evaluare asupra activităţilor [...] mai multe »
Guvernul ne trimite tramvaie. Unde-i linia?
REŞIŢA - Dacă sorţile ne surâd în Capitală, avem şanse să primim tramvaiele înainte să avem pe ce linie să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou