REŞIŢA – Din postura de gazetar, Mircea Cavadia a fost mereu incomod, fiind considerat de cititori drept un ziarist acid şi virulent. De-a lungul vremii, nu şi-a folosit condeiul doar pentru a semna articole în diferite ziare, ci şi pentru a scrie cărţi de proză şi piese de teatru.
Patru dintre acestea au fost montate şi jucate pe scenă. Are un palmares cu 13 volume, primul publicat în anul 1990, iar ultimul – „Peştele nopţii” – a apărut anul acesta la Editura Semne din Bucureşti. Cea din urmă apariţie a fost lansată, vineri, 11 aprilie, într-un cadru restrâns şi inedit. Redacţia cotidianului online „Express de Banat” s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au ţinut să-i fie aproape. Locaţia aleasă nu a fost întâmplătoare, având în vedere că în acest ziar are o rubrică permanentă. La eveniment au fost invitaţi numai ziarişti, din vechea şi actuala gardă, o lansare a volumului pentru publicul larg urmând să aibă loc în luna mai.
Scris într-un stil incisiv, dinamic şi concentrat, romanul ilustrează universul lumii româneşti de dinaintea căderii comunismului şi din timpul revoluţiei. Eroul romanului său este un personaj neliniştit, un anxios, hărţuit de lumea din jur, şi de el însuşi, care moare într-un final.
Despre carte şi autor au vorbit poeţii Nicolae Sârbu şi Octavian Doclin, prozatorul Gheorghe Zincescu, publicistul Gheorghe Jurma, ziaristul Matei Mircioane şi scriitorul şi regizorul Bogdan Ulmu. Acesta din urmă remarca: „Mircea Cavadia este un romancier de vocaţie, are vână de romancier şi ştie să scrie foarte bine. Chiar dacă nu întotdeauna realităţile sunt spectaculoase, el ştie să descopere în banalul cotidian, spectaculosul şi senzaţionalul. Asişti cu mult interes la evoluţia personajului şi la împrejurările cu care este pus în permanenţă în conflict, iar Cavadia şi-a remarcat aici şi capacitatea de a evolua pe mai multe paliere la nivelul epicii, începând cu urmărirea, fuga, vina, pedeapsa, dragostea. Finalul cărţii a fost pentru mine şocant, pentru că speram ca eroul să fie salvat, dar marile romane nu fug de tragedie”.
La final, Mircea Cavadia i-a dedicat cartea soţiei sale, mulţumindu-i acesteia pentru munca depusă în redactarea manuscrisului.
Roxana Bălan Nafiru