Reactualizat la:

Minunile lumii: cea mai mare peșteră de pe planetă

Minunile lumii: cea mai mare peșteră de pe planetă © FOTO CREDITS: WANDERRLUST
Scris de Valentin Goran - Vă invităm într-o scurtă plimbare virtuală pentru a vizita cea mai mare peșteră din lume, Peștera Son Doong din Vietnam.

Rectifica

Astăzi vă vom prezenta un colț de „rai”, un loc în care omul în cârdășie cu tehnologia nu a reușit să ajungă să o distrugă. Vă invităm să vizionați instantanee dintr-un loc îndepărtat, la peste 8.600 de kilometri, mai exact în Vietnam. Este vorba de peștera Son Doong (în vietnameză Peștera Râului de Munte), din parcul Național Phong Nha-Ke Bang, situat în provincia Quang Binh. Peștera a fost găsită de un localnic pe nume Ho-Khanah în anul 1991, însă de la descoperire niciun localnic nu a avut curajul să se aventureze în peșteră, frica fiindu-le alimentată și de zgomotul produs de râul subteran. Până la urmă, în aprilie 2009, conform wikipedia, această peșteră a fost cercetată de către un grup de oameni de știință britanici conduși de Howard Limbert care au descoperit că această peșteră este de cinci ori mai mare decât precedenta de pe teritoriul Vietnamului.

Lacuri, plaje și stalagmite de 70 metri

Un an mai târziu, în 2010, au urmat alte două expediții în acest loc, în urma cărora s-a descoperit fără echivoc că de fapt aceasta este cea mai mare peșteră din lume, dar și cea mai frumoasă. Deschiderile mari oferite de pereții foarte înalți, dar și vegetația, lacurile și plajele de nisip din interiorul acestei peșteri, dar și stalagmitele unice de 70 de metri înălțime și camera cea mai mare din lume o fac cu totul specială. Inițial, se credea că peștera are 150 metri lungime și 60 înălțime. După un an și cele două expediții ce au urmat, s-a descoperit că peștera este mai mare: peste patru kilometri lungime, 100 metri lățime și 243 înălțime. Unul din fotografii care au vizitat această peșteră, Carsten Peter, a declarat că este cea mai neobișnuită și uimitoare peșteră pe care a vizitat-o în cei 35 de ani de carieră.

SURSA: www.brightside.me

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Explozie la o staţie de metrou din Londra: Cinci persoane sunt rănite
Cinci persoane au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc la o staţie de metrou din nordul Londrei, un [...] mai multe »
Papa Francisc l-a criticat pe Donald Trump pentru despărţirea familiilor de imigranţi
Papa Francisc a criticat politica Administraţiei Donald Trump în ceea ce priveşte despărţirea familiilor de [...] mai multe »
Rusia condamnă decizia Administraţiei Donald Trump de creare a unei Forţe militare spaţiale
Administraţia Vladimir Putin a exprimat preocupare privind decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de creare a unei [...] mai multe »
Rusia condamnă suplimentarea capacităţilor NATO: Efectivele din Crimeea pot respinge orice atac
Administraţia Vladimir Putin a avertizat, miercuri, că efectivele ruse din Crimeea pot respinge orice atac inamic, [...] mai multe »
Pagubă în bancomat. Un șoarece a distrus o avere
Incident bizar în India, unde un șoarece a distrus o cantitate impresionantă de bancnote aflate într-un bancomat.  mai multe »
Au legalizat marijuana
Aleșii portughezi au legalizat folosirea medicamentelor pe bază de marijuana, dar nu și cultivarea proprie de canabis. mai multe »
Moment istoric. Donald Trump si Kim Jong Un, fata in fata
Liderii a două țări care nu au avut niciodată relații diplomatice, SUA și Coreea de Nord, s-au întâlnit la [...] mai multe »
A castigat! Simona Halep, primul titlu de Grand Slam din cariera
Simona Halep a câștigat sâmbătă primul titlu de Grand Slam din carieră. Simona este al treilea sportiv român care [...] mai multe »
Anthony Bourdain, găsit spânzurat într-o cameră de hotel
Anthony Bourdain, un renumit maestru bucătar şi prezentator TV, gazda emisiunii "Parts Unknown", dedicată [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou