Reactualizat la:

Minunea cinetica a Resitei, gratioasa ca-n prima zi

Minunea cinetica a Resitei, gratioasa ca-n prima zi
Scris de A.M. - REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană ne asigură că, după aproximativ o lună de lucrări, creaţia maestrului Constantin Lucaci din Centrul Civic funcţionează ca-n ziua inaugurării, acum mai bine de 34 de ani.

Rectifica

Sculptorul Constantin Lucaci, zis și «îmblânzitorul inoxului» sau «părintele fântânilor cinetice», este cel care poartă semnătura «mândriei» municipului Reșița care funcționează acum în aceleași condiții ca la momentul inaugurării ei, august 1984, informează reprezentanţii Primăriei. Direcția de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local Reșița a finalizat reabilitarea tehnică a fântânii cinetice din Centrul Civic. Lucrarea care a durat aproximativ o lună s-a desfășurat în parteneriat cu UCM Reșița, care a sprijinit cu furnizarea proiectelor și schițelor de montare și demontare, precum și cu rectificările tehnice necesare funcționării în condiții optime“.

Totodată, municipalitatea reşiţeană ne-a transmis câteva fotografii detaliate, comparative, pentru ca reabilitările să poată fi observate în cel mai mic amănunt. Printre precizările oficiale, lucrările de modernizare „au presupus schimbarea rulmenţilor, gresarea angrenajelor, igienizarea cuvelor, lustruirea elementelor arhitecturale şi rectificarea coloanelor principale“.

Printre sumedenia de mesaje de felicitare şi de mulţumire din partea reşiţenilor, postate pe o reţea de socializare, cineva se miră de faptul că încă n-a apărut niciun cârcotaş care să spună că se putea face altceva cu banii. Altcineva a concluzionat, însă, că „meritam şi noi, reșițenii, să se schimbe faţa oraşului“…



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Popa întinde mâna „victimelor“ lui Orlando
REŞIŢA - Primarul Reşiţei – care estima un „efect pervers“ al bunăvoinţei Guvernului de a da cu o mână şi [...] mai multe »
Amendă că şi-au furat lemnele de pe terenurile lor?…
DEZEŞTI - Se poate, sigur că da, fiindcă trăim în ţara tuturor posibilităţilor, cum comenta cineva la un articol [...] mai multe »
Incendiile de vegetaţie, mai dese decât… ghioceii
CARAŞ-SEVERIN - Caraş-Severinul a numărat deja 35 de incendii de vegetaţie, dintre care 12 înregistrate doar [...] mai multe »
20 de ani grei, dar plini de satisfacţie
REŞIŢA - Astfel descrie Nadia Potoceanu cele două decenii de activitate ale fundaţiei Activity pentru resurse umane [...] mai multe »
Gorjean prins de radar „zburând“ la Bucoşniţa: 177 km la oră!
BUCOŞNIŢA - Record absolut şi nedorit, titrează Poliţia judeţului, vorbind despre ceea ce a surprins, miercuri, 20 [...] mai multe »
Audi căutat în Italia, găsit la Naidăş
NAIDĂŞ - Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Naidaș au identificat, cu prilejul controlului, [...] mai multe »
Accident cu o victimă, la Zerveşti
ZERVEŞTI - O persoană a fost rănită în urma unui accident produs miercuri după prânz, în jurul orei 13.45, pe DJ [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou