Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Koveși. Anunțul a fost făcut în cadrul prezentării unui Raport privind activitatea managerială a șefului DNA pentru perioada februarie 2017 – februarie 2018.

Toader a declanșat procedura de revocare și va trimite raportul către secția de procurori a CSM, pentru un aviz consultativ, dar și către președintele României, Klaus Iohannis, căruia îi aparține decizia finală privind revocarea șefei DNA. Ministrul a acuzat-o p e șefa DNA de 20 de „acte şi fapte de netolerat”, gen ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament privind alegerile din 2009, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, comportament excesiv de autoritar, critici vehemente cu privire la propuneri de modificare legislativă, falsificarea transcrierilor unor convorbiri telefonice, supravegherea anchetei în cazul OUG 13 sau prioritizarea dosarelor cu impact mediatic.