BĂILE HERCULANE – Mihai Fifor spune că ministerul pe care îl conduce va pune accent pe investiţiile în obiectivul MapN din staţiunea de pe Cerna.
Fostul hotel militar din Băile Herculane, cunoscut și ca Pavilionul 6, aflat într-o avansată stare de degradare, a fost din nou în atenția Ministerului Apărărăii Naționale, cu ocazia discutării bugetului acestei instituții pe 2018. Asta după ce ministrul Mihai Fifor spunea în noiembrie 2017, când a vizitat Pavilionul 6, că programul de restaurare a imobilului va fi demarat la începutul acestui an.
„Țin mult la acest proiect și de aceea am cerut ca acest program de restaurare să fie demarat la începutul anului viitor (2018 – n.r.). Astfel, în doi ani vom avea o nouă bază pentru recuperarea militarilor răniți în teatre de operații, precum și o bijuterie arhitectonică recuperată și repusă în circuit”, explica la Herculane, în urmă cu două luni, ministrul Apărării.
Acum, la începutul lui ianuarie, potrivit ministrului Fifor, „anul 2018 va însemna şi un plan riguros de acţiune pentru reforma sistemului medical militar, aşa cum am anunţat public zilele trecute. Situaţia cazărmilor dezafectate, cu accent pe investiţiile pentru obiectivul MApN de la Băile Herculane, rămâne în analiză în perioada următoare”.
Cât va dura această analiză și care vor fi concluziile vom afla, probabil, în săptămânile care vor veni.