CARAŞ-SEVERIN – Silvicultorii cărăşeni au oprit lucrările în urma discuţiilor cu reprezentanţii ONG-urilor pentru mediu.
În urma sesizărilor primite din partea mai multor organizații neguvernamentale, ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a dispus începerea unui control de către Garda Forestieră, organism aflat în coordonarea secretarului de stat pentru Păduri, Erika Stanciu. La solicitarea acesteia, Garda Forestieră Timișoara a verificat situația suprafețelor de pădure ce ar putea fi incluse în categoria păduri virgine sau cvasivirgine din situl Natura 2000 ROSCHI0126 Munții Țarcu, în fondul forestier administrat de ocoalele silvice Teregova și Oțelu Roșu, din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin. Cu ocazia controlului, inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara au identificat 993 ha de păduri care se încadrează în criteriile păduri virgine/cvasivirgine, care nu sunt incluse în amenajamentul silvic în această formă. În urma controlului, Garda Forestieră Timișoara a dispus sistarea oricăror lucrări pe 993 ha de pădure virgină și cvasivirgină, și anume pentru 574 ha pe suprafaţa administrată de Ocolul Silvic Teregova și pentru suprafața de 419 ha administrată de Ocolul Silvic Oțelu Roșu.
Ministerul a confirmat că nu s-a intervenit cu nicio lucrare pe suprafața fondului forestier proprietate publică a comunei Rusca de aproximativ 640 ha, care este administrată de Ocolul Silvic Rusca Montană. „Noi nu ne opunem acestor rezervaţii sau arii protejate, dar trebuie să ştim o dată pentru totdeauna care sunt şi unde ne limităm, pentru că, dacă toată lumea din ţara asta vine şi spune că într-un anumit loc poate fi un arboret virgin ne oprim cu totul, nu mai facem nimic şi aşteptăm. În prezent nu există încă un catalog al pădurilor virgine, pentru că încă se lucrează la el. De-a lungul timpului au fost tot felul de propuneri de includere a unor segmente de fond forestier în această categorie. Acum nu avem cu ce să ne comparăm. Există un ordin de ministru, dar nu avem o procedură concretă. Noi am avut discuţii, atât cu WWF – care a preluat proiectul – am comparat ceea ce au considerat dumnealor că ar fi arborete care s-ar putea încadra în acel proiect. În urma discuţiilor am pus în stand-by exploatarea respectivelor suprafeţe, deşi aveam dreptul legal să le exploatăm. Au venit şi alte ONG-uri care doresc să introducă şi alte suprafeţe, însă lipseşte procedura. Nu ştim ce componenţă ar trebui să aibă comisia, ce instituţii trebuie reprezentate. Pe de altă parte, sunt destule revendicări ale dumnealor care nu mai fac obiectul unor astfel de păduri virgine. Discutăm de păduri seculare virgine şi cvasivirgine. Virgine nu mai există, iar seculare înseamnă cu vârsta de peste 100 de ani. Or, prin modul nostru de a conduce pădurea, noi o exploatăm la o vârstă de peste 120 de ani… O parte din acele arborete la care dumnealor fac referire au fost parcurse cu lucrări acum 10-20 de ani, şi asta nu mai corespunde. Repet, nu ne opunem acestor intenţii şi proiecte, dar trebuie reglementată o procedură“, ne-a declarat Daniel Poliţă, directorul Direcţiei Silvice Caraş-Severin.