Reactualizat la:

Ministerul Educației a recunoscut actele de studiu ale ”chirurgului italian”

Ministerul Educației a recunoscut actele de studiu ale ”chirurgului italian” © foto: www.hotnews.ro
Potrivit reprezentanților Consiliului Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), din cadrul Ministerului Educației, diploma depusă de presupusul chirurg ”nu prezenta suspiciuni de fals”.

Potrivit directorului CNRED, italianul a venit, în martie 2018, cu un dosar care conținea copia diplomei obținută la Universitatea din Pristina pe care exista apostilă. Italianul a depus o serie de acte pe care CNRED-ul le-a evaluat și recunoscut, acestea neprezentând suspiciuni.

„Din punctul nostru de vedere diploma nu prezenta suspiciuni de fals. Diploma a fost depusă la dosar în vederea recunoașterii, îndeplinind criteriile noastre. Actul de studii trebuie să fie un tipizat oficial al statului emitent. Noi avem acces la niște baze de date internaționale, avem niște baze de date unde verificăm template-urile, plus această apostilă pe care noi o solicităm în mod expres”, a spus Gianina Chirazi, directorul Consiliul Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.

Citiți mai multe pe Hotnews.ro!

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Studiu: Românii se trezesc direct cu ochii pe social media
Canalele de socializare online sunt accesate de 53% dintre românii din mediul urban imediat după ce aceștia se [...] mai multe »
Niciun spital din România nu poate efectua radioterapie pentru copii
În jur de ​5.000 de copii din România sunt bolnavi de cancer, iar 400-500 de noi cazuri sunt diagnosticate anual, [...] mai multe »
„Scrisorile nigeriene” fac victime pe Facebook. Un bărbat din Petroşani a trimis 18.000 euro unei „femei” care i-a promis că se mărită cu el
Un bărbat din Petroşani, judeţul Hunedoara, a transferat peste 18.000 de euro în conturile unei „femei” pe care [...] mai multe »
Ministrul Justiției a anunțat adoptarea a două OUG
Funcțiile de conducere din Parchete nu mai pot fi ocupate prin delegare. La aceste funcții pot candida și judecători [...] mai multe »
Bărbat de 77 de ani, surprins circulând pe contrasens pe Autostrada Sibiu – Deva
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a fost amendat şi a rămas fără permis pentru două luni, după ce a fost [...] mai multe »
Situaţie rușinoasă: 4 din 10 români nu au fost niciodată la dentist
Aproximativ 40% dintre români nu au ajuns la un medic dentist, iar mai mult de 20% spun că nu vor merge nici în acest [...] mai multe »
Aurul a atins un nou maxim al ultimelor 31 de luni
Cursul de schimb pentru aur a atins marţi un nou maxim al ultimelor 31 de luni, fiind stabilit la 179,3925 lei, în [...] mai multe »
Clinică privată închisă, activitatea altor trei unități suspendată, după cazul chirurgului italian
Direcția de Sănătate Publică din București a verificat 10 clinici private din Capitală și a decis închiderea [...] mai multe »
Estimare din partea Parlamentului European: PSD, primul în topul intențiilor de vot la euroalegeri
Parlamentul European a lansat astăzi primele estimări ale viitoarei sale componențe, în baza unei selecții de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou