Reactualizat la:

Miniportul aşteaptă banii

MOLDOVA NOUĂ – Problema locurilor de muncă şi a dezvoltării economice locale afectează cea mai mare parte a ţării noastre.

După cum prea bine ştim cu toţii, judeţul Caraş-Severin nu este unul dintre cele mai prospere, însă, în noile condiţii create după aderarea la Uniunea Europeană, vom fi obligaţi să facem ceva pentru a schimba această stare.

În mai toate localităţile noastre există proiecte şi programe locale. Moldova Nouă, oraş care are probleme economice serioase, având în vedere faptul că mineritul nu mai e în plină floare, încearcă să rezolve aceste probleme.

Recent, s-a propus un proiect de investiţie, al cărui scop ar fi realizarea unui mic port destinat ambarcaţiunilor de agrement.

Acesta ar urma să fie legat de noul terminal de călători, terminal a cărui construcţie urmează să fie finalizată. Investiţia necesară ar fi de circa un milion de euro, motiv pentru care primarul oraşului caută investitori care ar fi dispuşi să se implice.

Până acum, s-a realizat doar ecologizarea zonei unde ar urma să fie amplasat acest obiectiv, însă, din lipsă de fonduri, lucrările nu pot continua.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Uite ședința, nu e ședința!
CARANSEBEȘ - Deși anunțase ședință pentru această dimineață, iar aleșii locali s-au prezentat la ora [...] mai multe »
În conturile a 59 de fermieri au ajuns aproape 800 de mii de lei
CARAŞ-SEVERIN - Aţi ştiut că în Caraş-Severin există fermieri care primesc bani frumoşi de la APIA numai pentru [...] mai multe »
Nu mai vin în Caraş până nu se repară drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a spus un clujean care se chinuia să străbată cu 20 km/oră drumul dintre Dalboşeţ şi [...] mai multe »
I-a reuşit spargerea, dar îl aştepta Poliţia
REŞIŢA - Cât de ghinionist poţi să fii dacă, după ce pui la punct un furt, la ieşirea pe fereastră, cu cagula [...] mai multe »
Nu ne-a ajuns alcoolul la volan! De droguri mai aveam nevoie…
CARAŞ-SEVERIN - Trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani au fost surprinşi, peste weekend, conducând pe [...] mai multe »
Şedinţă cu scântei la Caransebeş. Liberalii au părăsit-o!
CARANSEBEȘ - Ședința Consiliului Local din prima zi a săptămânii n-a fost, de fapt, o ședință, pentru că [...] mai multe »
Primarul cu ochii-n pământ din cauza lui… Dorel din Italia
RĂCĂȘDIA - Locuitorii comunei Răcăşdia se confruntă de doi ani cu străzi sparte, praf și zgomot. Este vorba de [...] mai multe »
Oraviţa, prin praful prezentului spre apa viitorului
ORAVIȚA - Orăvițenii au nevoie de nervi tari pentru a face față unor lucrări de mare anvergură, dar rezultatele [...] mai multe »
De ce nu mai putea Torma să rămână în PNL ?
REŞIŢA - Joia trecută s-a terminat telenovela politică dintre Torma şi PNL. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou