Reactualizat la:

Minerul, o „matase“ dura pentru gugulani

Minerul, o „matase“ dura pentru gugulani
CARANSEBEŞ – În etapa a XXI-a a Ligii a III-a de fotbal, Minerul Mătăsari – FC Caransebeş 2-0 (0-0).

 (1 comentariu)

Rectifica

Meciul a început într-o notă de tatonare, căldura şi terenul tare punându-şi amprenta pe evoluţia ambelor combatante. Singura fază de poartă a aparţinut gugulanilor, în minutul 15, când portarul Pârjol a respins şutul bun expediat de Balmău. În rest, până la pauză, gazdele au aruncat mingile în careul caransebeşean, însă apărarea oaspeţilor nu a avut niciun fel de probleme în a le respinge.

Repriza secundă a început în aceeaşi notă, primele ocazii apărând abia în minutul 60. Totul părea să se îndrepte spre un rezultat de egalitate, care ar fi mulţumit ambele echipe. Dar, spre ghinionul oaspeţilor şi bucuria gazdelor, au venit cele două faze din finalul partidei ce au răsturnat situaţia înregistrată pe tabela de marcaj.

Astfel, în minutul 86, Mohora a beneficiat de o pasă de 60 de metri, a speculat ezitarea fundaşilor gugulani Matei şi Firan şi, de la 16 metri, l-a învins pe Cioloca printr-un un şut în stânga porţii gugulane. După doar două minute, apărarea caransebeşeană a greşit din nou, Dinu a preluat o minge strecurată printre fundaşii de pe partea dreaptă şi cei centrali şi, cu un şut la colţul lung, a stabilit scorul final.

FC Caransebeş: Cioloca, Albeţ, Firan, Matei, Doman, Mariţescu, Dragu, Suru (89, Vătafu), Văcărescu, Balmău (78, Morar), şandru; rezerve: Doran, Simescu, Dodoacă. Antrenor, Alin Paleacu.

În etapa viitoare, programată vineri, 3 mai, FC Caransebeş va întâlni pe Stadionul CFR, de la ora 18, pe FCM Reşiţa.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Resita pierde la Giarmata din doua faze fixe
REȘIȚA - Deși plecaseră cu gândul doar la victorie, Benga și elevii săi au pierdut din nou, de data aceasta pe [...] mai multe »
Noi proiecte propuse de AJF si FRF
CARAȘ-SEVERIN - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Federația Română de Fotbal vor încerca să [...] mai multe »
CSM Resita cauta a doua victorie consecutiva
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni vineri, 21 septembrie, de la ora 17, în deplasare, formația Millenium [...] mai multe »
Echipa de karting a Resitei, locul III la Campionatul National
REȘIȚA - Palatele Copiilor din Reșița și Brăila au organizat pe circuitul Speed Park din Bacău, în perioada [...] mai multe »
Daniel Crista, comportare onorabila la Campionatul Mondial
REȘIȚA - Reșițeanul Daniel Crista a participat săptămâna trecută la Campionatul Mondial de Mountainbike Maraton. [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, noul antrenor al Chiajnei
CARAȘ-SEVERIN - Cărășanul Dorinel Munteanu a semnat cu formația Concordia Chiajna și revine astfel în prima ligă [...] mai multe »
Juniorii Resitei, din ce in ce mai buni
REȘIȚA - Handbaliștii pregătiți de Mihai Rohozneanu, Sebastian Pîrvan, Cristian Ionescu și Marcel Vulpe la [...] mai multe »
CSU Resita, victorie la limita
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc s-au impus cu scorul de 21-20 împotriva echipei CSU Oradea, într-un meci [...] mai multe »
Fetele de la Banat Girls, debut cu victorie
REȘIȚA - ACS Banat Girls a câștigat duminică, 16 septembrie, cu scorul de 3-1 în fața formației Olimpic Star [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou