Reactualizat la:

Minerul Anina, calificata in faza a doua a Cupei

Minerul Anina, calificata in faza a doua a Cupei
REȘIȚA – Miercuri, 16 iulie, s-au disputat meciurile fazei întâi a Cupei României la fotbal, ediția 2014/2015. Printre competitoare s-au aflat și trei reprezentanrte ale fotbalului din Caraș-Severin.

Două dintre acestea, Minerul Anina și A.F.C.M. Reșița, ar fi trebuit să se întâlnească pe terenul celei dintâi. Din păcate, partida nu a mai avut loc, întrucât formația reșițeană a anunțat că nu se poate prezenta, fiind în reorganizare, datorită problemelor financiare.

Drept urmare, Minerul Anina a câștigat la „masa verde“, calificându-se în faza următoare a competiției. Cealaltă grupare din județ, Muncitorul Reșița, a evoluat la Sânnicolau Mic, în compania formației U.T.A. Bătrâna Doamnă (județul Arad), meci încheiat cu scorul de 4-3, în favoarea reprezentantei județului Arad. În consecință, gospodarii, care și ei trec printr-o perioadă delicată, au părăsit Cupa României.

A.R.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
În Valea Domanului vine echipa de pe ultimul loc
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 17 august, de la ora 11, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut la un gol jocul cu Bacăul lui Adi Petrea
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat joi, 15 august, un nou joc de pregătire în compania formației CSM Bacău. [...] mai multe »
Lupacul merge mai departe în Cupa României
CARAȘ-SEVERIN - FC Voința Lupac s-a calificat în turul următor al Cupei României, după ce a învins acasă, cu [...] mai multe »
S-a înființat selecționata 2008 a județului
REȘIȚA - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat pe stadionul Gloria o selecție pentru formarea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou