Reactualizat la:

Militarii raniti se vor trata la Herculane. Fifor se tine de promisiune

Militarii raniti se vor trata la Herculane. Fifor se tine de promisiune
Scris de Nina Curița - BĂILE HERCULANE – Toamna lui 2018 ar putea însemna renașterea uneia dintre cele mai reprezentative clădiri din Băile Herculane – Pavilionul 6 – pe care Ministerul Apărării Naționale vrea să o reintroducă în sistemul militar medical.

Rectifica

Dacă vocile mai sceptice dădeau ca termen de începere a reabilitării bijuteriei arhitectonice anul 2019, iată că militarii s-au mișcat rapid și au reușit să finalizeze achiziția publică pentru lucrările de consolidare și reabilitare a sanatoriului medical militar Regele Ferdinand I. Potrivit MApN, acum se evaluează ofertele, iar lucrările ar putea demara chiar de la jumătatea lunii viitoare.

„Direcţia Domenii şi Infrastructuri din Ministerul Apărării Naţionale a demarat procedurile pentru reabilitarea imobilului din centrul istoric al oraşului Băile Herculane (fostul sanatoriu medical militar Regele Ferdinand I), la ora actuală lucrările aferente proiectului aflându-se în procedură de achiziţie publică, mai precis în etapa de evaluare a ofertelor. În funcţie de data semnării contractului de execuţie a lucrărilor, se preconizează demararea acestora la mijlocul lunii septembrie, cu un termen de execuţie de 36 de luni”, informează Biroul de presă al MapN. Asta, evident, dacă nu vor exista contestații care să întârzie începerea lucrărilor.

„Cândva, hotelul de la Herculane, denumit și Sanatoriul Militar Regele Ferdinand I, oferea după misiuni programe de recuperare avansate pentru militarii români. Țin mult la acest proiect și sper că în doi ani vom avea o nouă bază pentru recuperarea militarilor răniți în teatre de operații, precum și o bijuterie arhitectonică recuperată și repusă în circuit”, preciza în toamna lui 2017 ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Din 1,5 milioane de lei, 400 de mii merg in strazile Caransebesului
CARANSEBEŞ - Rectificarea bugetară mult așteptată de municipiul Caransebeș a fost aprobată luni de consilierii [...] mai multe »
Popa: N-am, frate, un buzunar atat de mare!
REŞIŢA - Întrucât nu s-a căzut la pace cu AquaCaraş, conducerea municipalităţii crede că, pentru apa de ploaie, [...] mai multe »
Sper ca ISU nu a auzit ca pica tencuiala, sa luati si amenda!
REŞIŢA - Acesta este „ajutorul“ pe care directoarea Casei Corpului Didactic Caraş-Severin l-a primit de la [...] mai multe »
Peste 1.500 de reclamatii telefonice in opt luni
REŞIŢA - Acesta este bilanţul sesizărilor telefonice adresate de reşiţeni Direcţiei de Poliţie Locală a [...] mai multe »
Emotiile sunt mai mari la volan, decat atunci cand sunt in fata publicului
REŞIŢA - Mărturisea tânărul artist Victor Ioan, cel care zilele trecute şi-a vernisat cea de-a IV-a expoziţie de [...] mai multe »
In valsul toamnei se strivesc temeri…
REȘIȚA - În foşnetul paşilor ce se pierd în arămiul năucitor al unui covor de frunze se strivesc orice temeri [...] mai multe »
Fara porci, capre sau oi, la targul de la Racasdia
RĂCĂŞDIA - De la jumătatea lunii iulie, toate târgurile de animale din judeţ sunt închise. Măsura a fost luată [...] mai multe »
Daniel Boambes este un primar optimist
CONSTANTIN DAICOVICIU - De altfel, primarul comunei Constantin Daicoviciu mai consideră că pesimismul şi [...] mai multe »
Cititorii CAON, revoltati de taierile din padurile carasene!
CARAȘ-SEVERIN - Un cititor fidel ne-a trimis pe adresa redacţiei câteva imagini de pe drumul spre Semenic, cuvintele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou