Reactualizat la:

Milioanele vor duce apa in Doman

Milioanele vor duce apa in Doman
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Cartierul reşiţean va beneficia, în sfârşit, de alimentare cu apă, pe agenda municipalităţii figurând şi reţele de canalizare în toate localităţile aparţinătoare.

Rectifica

Principalele nemulţumiri ale reşiţenilor din Doman sunt legate de lipsa apei şi a canalizării, pe care nu le au deşi deţin buletine de municipiu cu rang de reşedinţă judeţeană, dar continuă să aibă toaleta în fundul grădinii. Şi totuşi, anul ce vine ar putea aduce mai multe la acest capitol, atât pentru ei, cât şi pentru reşiţenii din alte cartiere aparent uitate de centrul administrativ al urbei.

„Am semnat contractul de finanţare pentru tot ceea ce înseamnă reţeaua de apă de la Doman. Valoarea sa este de 2.423.000 de lei, cu TVA-ul aferent, termenul de realizare a lucrărilor fiind de 12 luni, dintre care două sunt prevăzute pentru proiectare. În sfârşit, cetăţenii din Doman îşi vor vedea îndeplinită acea dorinţă de a avea un sistem local de apă în acest cartier, pentru că pe ISPA reţeaua de apă a fost dusă până în coama dealului, prin Driglovăţ, dar totodată noi ne-am gândit să existe posibilitatea extinderii până în Dealul Golului. Pentru că am vrea, deşi nu este uşor, dacă se poate mai repede, să creăm utilităţi şi în Dealul Golului, pentru că în Poiana Golului se lucrează acum, se va lucra în cartierul Doman, dar am luat în discuţie şi posibilitatea de a duce utilităţi în Dealul Golului“, a declarat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

doman

Titiana Cătană, directorul tehnic al municipalităţii, a detaliat câţiva dintre principalii indicatori fizici ai investiţiei: „Contractul de lucrări a fost semnat la sfârşitul lunii decembrie, undeva la 65% din valoarea estimată, cuprinde reţele de distribuţie 8,1 km, o conductă de aducţiune în Dealul Golului, inclusiv un rezervor de 150 mc, un rezervor de înmagazinare de 250 mc, staţie de clorinare şi o staţie de pompare pentru una dintre străzi care e la cotă mai mare decât rezervorul. Estimăm că proiectul tehnic va fi predat la sfârşitul lunii februarie, inclusiv cu detaliile de execuţie, şi, odată cu primăvara, sperăm să înceapă şi lucrările“.

Potrivit şefului administrativului reşiţean, la capitolul utilităţi în municipiu, pentru perioada următoare se pregăteşte semnarea contractelor pentru reţelele de canalizare în cele patru localităţi aparţinătoare – Doman, Secu, Cuptoare şi Moniom –, în cazul cărora studiile de fezabilitate au fost aprobate în şedinţa anterioară a consiliului local şi transmise la Centru. „Au fost aprobate inclusiv cofinanţările şi sper ca la începutul anului să putem prezenta noi date vizavi de contractarea acestor lucrări“, a mai precizat edilul.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou