RĂCĂȘDIA – Marele Târg de Toamnă de la Răcășdia a ajuns la cea de-a 36-a ediţie, iar la fel ca în anii precedenți, numărul comercianților și al cumpărătorilor, a fost unul mare. Alături de primarul Mirco Lechici, care a avut grijă ca târgul să fie o reuşită, s-a aflat şi Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii, care este prezent de fiecare dată la acest eveniment din comuna Răcășdia.
„Am venit cu bucurie la a XXXVI-a ediție a Târgului de la Răcășdia – ediția de toamnă și îmi face o mare plăcere să constat faptul că acest eveniment a rămas o tradiție excepțional de bine ancorată în realitățile de aici. Sunt foarte multe oferte pentru ceea ce înseamnă recolta de toamnă, în primul rând legume, apoi alte produse care sunt specifice acestui anotimp. Observ că utilajele agricole sunt în număr mai mic față de ediția din primăvară, dar ceea ce este important este că această manifestare se desfășoară de foarte mult timp la Răcășdia, de două ori pe an. Cel mai probabil, această tradiție va continua, și de ce nu, poate la edițiile viitoare, târgul se va extinde”, a declarat Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.
Unul dintre comercianții prezenți la Târgul de Toamnă de la Răcășdia, a spus: „Suntem de la Grupul de Acțiune Locală Timiș-Torontal-Bârzava, cu sediul în Deta și promovăm producătorii locali din zona Deta. Este prima dată când ne aflăm la acest târg, iar din grupul nostru de comercianți fac parte și oameni din comunele Doclin, Forotic, Măureni și Berzovia și sperăm să avem o colaborare bună cu această piață de la Răcășdia, pentru ca pe viitor, să ne întoarcem cu drag la acest târg. Pentru că suntem prima dată prezenți la acest eveniment, avem de vânzare doar legume, iar la ediția viitoare, s-ar putea să ne diversificăm oferta”.
„Ca de fiecare dată, un număr important de producători agricoli au expus o diversitate destul de mare de produse agricole. Vis-a-vis de producție, pot spune că acest an a fost unul mediu, deoarece am fost afectați de secetă. De exemplu, 4000 de hectare de porumb au fost afectate de secetă, dar în general suntem mulțumiți de producția agricolă din acest an”, a declarat Marius Zarcula, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin.