Reactualizat la:

Mii de lei, paguba in domeniul silvic

Mii de lei, paguba in domeniul silvic
CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii cărăşeni au organizat, în perioada 15 – 29 noiembrie, peste 80 de controale şi acţiuni pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier şi au constatat 16 infracţiuni.

În cadrul acestor activităţi, oamenii legii au urmărit în special prevenirea tăierilor ilegale de arbori şi au fost organizate controale în care s-au verificat modul de înregistrare a materialului lemnos, precum şi consemnarea în documentele de însoţire a provenienţei reale a lemnului. Au fost executate 82 de acţiuni şi controale, dintre care 19 în fondul forestier, 61 pe drumurile publice şi două în pieţe şi târguri, în urma cărora au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 33.000 lei.

În această perioadă au fost constatate 16 infracţiuni, din care 14 prevăzute de Codul Silvic şi două la alte acte normative. De asemenea s-a dispus confiscarea a 25,8 mc de lemn de lucru şi 52,9 lemn de foc, a cărui valoare se ridică la 13.900 lei. Întrucât se apropie sărbătorile de iarnă se apropie, poliţişti continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de pomi de Crăciun.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou