REŞIŢA – Se plânge primarul Reşiţei vizavi de furturile care au loc pe raza reşedinţei judeţului. Conducerea administrativului reşiţean a fost sesizată, recent, vizavi de „băieţii răi“ care, pentru a lua ochii fetelor blonde, au distrus din teribilism diferite elemente aparţinând domeniului public din zona parcului din Microraionul IV al cartierului reşiţean Govândari, printre ele numărându-se ghereta destinată poliţiştilor locali şi gardul împrejmuitor, din care au început să fie smulse bucăţi de lemn.
„Într-adevăr, avem de-a face în continuare cu câteva cazuri din partea unor locuitori ai Reşiţei, poate nepotrivite pentru un oraş civilizat, se plânge primarul Mihai Stepanescu. În Micro IV şi, din păcate, nu numai acolo. Acolo este un proiect în desfăşurare, dar cu bani de la Ministerul Mediului. Ştiţi foarte bine că am făcut de multe ori apel la dânşii, la conducerea ministerului, pentru a fi alocate diferenţele rămase neachitate pentru a finaliza aceste lucrări, şi acolo, şi în parcul de pe Muncii. Cu privire la aceste furturi, vom vedea dacă vom găsi persoanele vinovate. Dar, prin legea existentă, o serie de colegi de la Poliţia Locală trebuie să urmeze un curs de trei luni la Lugoj. Şi atunci, după ce că şi aşa erau puţini poliţişti locali, au rămas şi mai puţini, iar unii care sunt certaţi cu legea şi cu legea bunului simţ profită şi distrug“.
Situaţia a ajuns atât de departe încât, „de multe ori am ajuns să ne păzim unii pe alţii! Fac apel la toţi reşiţenii, la mass-media, să ne unim pentru că ţelul cred este comun: să păstrăm ceea ce avem, ceea ce a fost modern şi să încercăm să redăm o altă gândire unor reşiţeni care sunt certaţi cu legea“, a mai spus primarul. În fond, în loc să investim în lucrări noi, mereu şi mereu trebuie refăcute elementele distruse în mod repetat de pe domeniul public…
Iar aici reprezentanţii municipalităţii se plâng şi de neimplicarea celorlalte autorităţi în găsirea vinovaţilor, dar şi de neimplicarea cetăţenilor, care niciodată nu văd nimic…