Reactualizat la:

Mihaela Popovici lasa PSD-ul pentru PNL

Mihaela Popovici lasa PSD-ul pentru PNL
Scris de N.C. - CARANSEBEȘ – După ce în ultima vreme transferurile în viața politică din Caraș-Severin s-au realizat doar dinspre PNL spre PSD, iată că a venit și rândul liberalilor să răspundă cu aceeași monedă. Managerul interimar al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, Mihaela Popovici, fost consilier local și județean PSD și actual președinte al Tineretului Social Democrat Caraș-Severin, a părăsit organizația social-democrată și a devenit membru al Partidului Național Liberal. Anunțul trecerii Mihaelei Popovici la PNL a fost făcut astăzi, într-o conferință de presă la sediul PNL Caraș-Severin, de către primarul liberal al municipiului Caransebeș, Felix Borcean.

 (7 comentarii)

Şeful PNL Caransebeş susţine că la baza deciziei managerului de la spital de a schimba partidul nu stă vreo condiţionare făcută de PNL, ci mai multe situaţii în care Mihaela Popovici nu ar fi fost susţinută chiar de fostul său partid, aflat la guvernare. „Începând de astăzi, actualul manager interimar al Spitalului Municipal Caransebeș e membru PNL. Va fi susținută pentru postul de manager de organizația PNL Caransebeș. Nu pot spune că s-au purtat negocieri. Sunt cinci luni de când e manager interimar, a primit o susținere constantă, anturajul din spital a fost unul care i-a dat acest imbold și nu mai pun la socoteală acea intervenție din Senat a domnului senator Marcel Vela. Poate că și asta a avut darul să o convingă. Nu a avut sprijin din partea propriului partid la acea vreme prin voturile pe care ar fi trebuit să le primească acel proiect. Cred că eu am făcut primul pas în momentul în care am numit-o manager interimar, deşi puteam numi atunci un membru PNL”, a declarat Felix Borcean.

Rectifica



Comentarii 7

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Localnicii din Ocna de Fier au unde lucra, dar nu vor
OCNA DE FIER - În comună nu curge lapte şi miere, dar nici rău nu este, după ce în 2016 aici s-a deschis prima [...] mai multe »
Caransebesul vrea trei milioane de euro pentru un iluminat public modern
CARANSEBEȘ - Aproape trei milioane de euro din fonduri europene încearcă să obțină municipalitatea din Caransebeș [...] mai multe »
Multiplex Dacia a sarit din schema
REŞIŢA - Iniţiativa municipalităţii de a moderniza vechiul cinematograf, de a-i adăuga două noi săli mai mici [...] mai multe »
Si copiii vor avea un festival de teatru al lor
REŞIŢA - Acesta se va desfăşura timp de cinci zile în mai multe localităţi din judeţ, la eveniment fiind [...] mai multe »
Il faci pe dracu, ca n-ai cu cine!
BOLVAŞNIŢA - Spune supărat primarul comunei Bolvaşniţa, referindu-se la proasta comunicare existentă între [...] mai multe »
De Ruga, Jupa va avea camin cultural ca nou
CARANSEBEȘ - Lucrările demarate de municipalitatea din Caransebeș sunt aproape gata, iar prima petrecere în căminul [...] mai multe »
Autostrada Albastra, legata de A6 prin Valea Almăjului
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba de un proiect de viitor, ce-i drept unul de anvergură, despre care a vorbit deschis [...] mai multe »
Surprinsi transformand dealurile in haldine
REŞIŢA - Câţiva angajaţi ai unui constructor au fost surprinşi pe camerele de supraveghere în timp ce aruncau, pe [...] mai multe »
Prah – biletul castigator al vietii in doi
REŞIŢA - Şi al managerului Florin Ionescu, care a evoluat pe scena Teatrului de Vest în această premieră în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou