Reactualizat la:

Mielul de Paste ne va goli buzunarele

Mielul de Paste ne va goli buzunarele
REŞIŢA – Dacă anul trecut ciobanii vindeau kilogramul cu 25-28 de lei, pentru acest an sunt decişi să ceară mai mult.

Rectifica

Scumpirea nutreţului, a carburanţilor şi a utilităţilor îi determină pe ciobani să-şi vândă mai scumpi mieii anul acesta. Indiferent dacă au o sută sau o mie de miei, crescătorii au aceeaşi strategie: nu vor vinde carnea sub preţul celui de anul trecut. Ba mai mult, au de gând să ceară cel puţin 30 de lei pe kilogramul de carne.

„Oamenii vor spune că vrem să ne îmbogăţim, dar puţini sunt cei care ştiu ce cheltuieli avem şi noi la stână. Nutreţul s-a scumpit mult în ultimele luni, la fel şi carburanţii. În plus, taxele la piaţă sunt mari. De exemplu, anul trecut pentru a vinde la piaţa din Reşiţa ni s-a cerut taxă 25 de lei pe cap de animal. Adăugăm plata medicului veterinar, care examinează carnea, dar şi transportul animalelor. Dacă tragem linie şi calculăm o să vedeţi că nu avem un câştig foarte mare“, ne-a spus Ioana Busuioc, care, împreună cu familia sa, deţine o stână în apropierea municipiului.

La 30 de lei kilogramul, friptura tradiţională de miel pentru Paşte şi drobul vor fi adevărate delicatese, spun cu amărăciune reşiţenii. „Nici anul trecut nu a fost mai ieftin. Îmi amintesc perfect că mi-am dorit să cumpăr un picior de miel pentru friptură, dar când am văzut că cer 28 de lei pe kilogram, nu am mai cumpărat. Probabil acelaşi lucru se va întâmpla şi anul acesta, căci nu-mi permit să dau 30 de lei pe kilogramul de carne“, spune Margareta Hantea.

Cu toate acestea, crescătorii nu sunt deloc îngrijoraţi. Ştiu bine că mieii vor avea trecere, în ciuda scumpirii anunţate. „Eu am clienţii mei care nu cumpără doar carne de la mine, ci şi brânză. Am deja comenzi pentru Paştele catolic, iar pentru cel ortodox cererea va fi mult mai mare. Nu mai e mult până atunci, iar comenzi am încă de acum. Zilele trecute am dat o maşină plină cu miei unui sârb care cumpără de fiecare dată de la mine. Bineînţeles, că la o comandă aşa de mare, cum a fost a lui, de 30 de capete, şi preţul este mai bun. Dar nu cu mult, căci şi noi avem copii şi nepoţi de crescut“, explică Ioana Busuioc.

Roxana Bălan Nafiru

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
De  Moş Nicolae, învățământul din Caraş-Severin are șef nou
REŞIŢA - La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost [...] mai multe »
ANAF nu face descinderi în casele românilor
CARAŞ-SEVERIN - Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o [...] mai multe »
Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază [...] mai multe »
Moto… Moş Nicolae vine vineri la Reşiţa
REȘIȚA - „Tu ți-ai pregătit ghetele de... motociclist?“, întreabă retoric organizatorii Târgului de Crăciun [...] mai multe »
Instanţa a decis: arestări în cazul permiselor pentru arme!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Ştefan Radu, a fost arestat pentru [...] mai multe »
Mocioalcă: Cred că nu mai vedem pădurea de copaci!
CARAŞ-SEVERIN - Deputatul cărăşean susţine că nu are nicio legătură cu dosarul permiselor pentru armă şi că [...] mai multe »
Autobuzul Moşului a ieşit pe traseu
REŞIŢA - Aleşii reşiţenilor au aprobat decontarea din bugetul local a cheltuielilor prilejuite de Autobuzul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou