Reactualizat la:

Mica intelegere… la negru

Mica intelegere… la negru
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – Sunt cazuri în care angajatorul şi angajatul cad de acord să renunţe la încheierea unui contract. Peste o sută de persoane au fost depistate de către reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă din Caraș-Severin, pe primele nouă luni ale acestui an, în timp ce desfășurau activități fără forme legale de angajare.

Rectifica

„Au fost controlați 860 de angajatori, din care 54 de angajatori au fost depistați că practică munca fără forme legale. De asemenea, au fost depistate desfășurând activitate fără forme legale de angajare 101 persoane. Prin urmare, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 840.000 de lei”, a precizat inspector Eugenia Mihăescu, din partea ITM Caraș-Severin. Aceasta a precizat că pentru doi angajatori au fost înaintate instituțiilor abilitate două plângeri penale, pentru faptul că aceştia au folosit în activitatea desfășurată mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare, respectiv, șapte și 11 persoane. Valoarea amenzilor contravenționale aplicate pentru practicarea muncii fără forme legale, cei 840.000 de lei, reprezintă 76,2% din valoarea totală a amenzilor aplicate în domeniul relațiilor de muncă.

În urma controalelor efectuate s-a constatat că aspectele sub care se manifestă munca la negru se referă la înțelegerea dintre angajator și angajat, care prestează munca în lipsa unui contract individual, sau sustragerea angajatorului de la obligația de a înregistra în termen legal, în aplicația Revisal, a contractelor individuale de muncă încheiate cu angajații. Inspectorii ITM Caraș-Severin au dispus și o serie de măsuri pentru intrarea în legalitate a angajatorilor care au primit la muncă persoane fără forme legale de angajare.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cu mana pe inima de farmacist
ORAVIŢA - Un cetăţean face acuzaţii, iar şeful farmaciştilor din judeţ promite că va face lumină. Scriem asta [...] mai multe »
Cuvintele, singura arma impotriva bolii
CARAȘ-SEVERIN - Doar la timide campanii de informare ne rezumăm atunci când vine vorba de HIV/SIDA, în contextul în [...] mai multe »
Mos Nicolae a aprins feeria sarbatorilor
REȘIȚA - Aşa cum ne-am obişnuit, Reşiţa şi-a aprins lumina sărbătorilor de Moş Nicolae. În Centul Civic, pe o [...] mai multe »
Va veti face bagajele si veti pleca
REŞIŢA - Asta spunea viceprimarul Paul Vasile în contextul organizării unei noi întâlniri de lucru cu factorii [...] mai multe »
Urmarit national, prins la Resita, la Buletine
REŞIŢA - În vreme ce părinţii se pregăteau să umple ghetuţele micuţilor de Moş Nicolae, un mehedinţean a fost [...] mai multe »
Refuzata la Caransebes, interesanta pentru Oravita
CARANSEBEȘ - Asta se poate spune despre firma care a vrut să demareze o afacere în municipiul de pe Timiș și [...] mai multe »
Poftiti pe gheata in Parcul Dragalina
CARANSEBE - La Caransebeș s-a deschis marți, oficial, sezonul de patinaj, iar copiii și tinerii sunt așteptați în [...] mai multe »
Popa vrea un 2017 al investitiilor
REȘIȚA - Şeful administrativului reşiţean spune că, pentru prima dată, se lucrează la un buget al Reşiţei ca [...] mai multe »
In pesteri, fie iarna, fie vara
CARAŞ-SEVERIN - Membrii Asociaţiei Speologice Exploratorii au continuat ieşirile în teren la început de decembrie. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou